Autoritățile locale vor fi obligate sa publice pe propriile site-uri, toate solicitările primite de la cetățeni. Proiectul legislativ a primit, de curând, raport favorabil la Camera Deputaților și va ajunge la votul decisiv al deputaților.
Potrivit proiectului de lege, autoritățile și instituțiile publice vor avea “obligația de a publica și actualiza pe pagina de internet proprie un registru public electronic al solicitărilor privind informațiile de interes public”. În caz contrar, atât șeful compartimentului de relații publice, cât și cel al instituției vor putea fi sancționați cu amenzi de la 2.000 până la 10.000 de lei.
Conform proiectului, autoritățile sau instituțiile publice vor trebui să publice solicitările și răspunsurile la acestea în cel mult 15 zile de la data primirii, respectiv de la data emiterii lor.
Toate autoritățile sau instituțiile publice ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, regiile autonome, societățile aflate sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorități publice centrale sau locale, dar și partidele politice, federațiile sportive și organizațiile neguvernamentale de utilitate publică, cât și persoanele juridice de drept public sau entități publice care beneficiază de finanțare din bani publici vor fi obligate să publice solicitările primite în cazul în care legea va fi promulgată.
Pentru ca legea să intre în vigoare, trebuie să fie adoptată de Camera Deputaților, promulgată de președintele țării și publicată în Monitorul Oficial.
DOCUMENT – Lege pentru transparentizarea informațiilor de interes public și ușurarea accesului cetățenilor prin modificarea și completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public: