Performanta oradeanului are loc în condițiile în care romanul „Solenoid” al scriitorului Mircea Cărtărescu, cel mai vândut scriitor roman, a câștigat premiul Dublin Literary Award 2024, în valoare de 100.000 de euro, cel mai mare premiu din lume acordat unui roman tradus și publicat în limba engleză.
Librăria Humanitas Oradea a realizat topul celor mai vândute cărți din anul care a trecut. Intr-un clasament publicat în urma cu câteva zile, autorul orădean Dan-Liviu Boeriu devansează nume grele din literatura în ceea ce privește vânzările: Ioana Pârvulescu, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, profesorul Leon Dănăilă.Cartea lui Dan -Liviu Boeriu, Aici locuiește frica, a apărut la Humanitas. Este vorba despre o carte din categoria Memorii/Jurnal.
„Nu doar frica locuieşte în inima şi în cartea lui Dan-Liviu Boeriu. Oho, nici nu se pune problema spaţiului excedentar, câtă vreme aici, în spţiul ăsta – restrâns şi, paradoxal, fără limite – trăiesc împletiţi atâţia locatari: vulnerabilitatea, cearcănele îngrijorării, conştiinţa sfârşitului, pierderea, ruptura, spasmul mizantrop, succesul de o zi, singurătatea şi chiotul euforic al micilor sau marilor bucurii. Aici locuieşte frica este o rapsodie a fragilităţii, o ciaconă a pustiirii, un vals al lucidităţii împinse până în buza durerii. Dan-Liviu Boeriu scrie cuceritor şi grav, apăsat şi tandru, profund şi sincer până la denudarea de pe urmă, mărturisindu-şi fără ocolişuri dorinţa de-a prelua câteva persoane dragi în destinul lui şi de-a le purta prin viaţă cât timp va fi cu putinţă. Cartea lui ne aminteşte că, diafani sau pufoşi, plumburii sau lătăreţi, suntem cu toţii nori pe un cer care ne adăposteşte vremelnic“ , spunea RADU PARASCHIVESCU despre cartea autorului orădean. Conform humanitas.ro DAN-LIVIU BOERIU, absolvent al Universității de Vest din Timișoara, este o prezență constantă în presa culturală; a scris cronică literară pentru România literară, Familia, Poesis International, Accente ș.a. Din 2014 a purtat dialoguri publice, reunite sub genericul Cercului literar de la Cărturești, cu personalități ale lumii culturale: Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Nora Iuga. Autor al volumului de convorbiri Anatomia ratării (în dialog cu Teodor Baconschi) (Humanitas, 2016). Volume colective: Cum citesc bărbații cărțile femeilor(Polirom, 2017); Singuri acasă: Părinți și copii în pandemie (Vremea, 2020); Panglica neagră(Vellant, 2023). În prezent este redactor-asociat al revistei de cultură Familia, unde publică texte de cronică literară și interviuri.
Topul celor mai vândute și apreciate titluri din 2024:
1. Aici locuiește frica – Dan-Liviu Boeriu
2. Aurul pisicii – Ioana Pârvulescu
3. Se face liniște în mine – Ana Blandiana
4. Neuroplasticitatea. Secretul longevității creierului – Leon Dănăilă
5. Inocenții – Ioana Pârvulescu
6. Ochii Monei – Thomas Schlesser
7. Învățături de la muntele Athos – Părintele Pimen Vlad
8. Theodoros – Mircea Cărtărescu
9. Ne vedem în august – Gabriel Garcia Marquez
10. Nexus – Yuval Noah Harari