<Utilizarea dronei în cadrul proiectelor noastre în general, dar specific pentru proiectul de la Oradea, a reprezentat o componentă esențială pentru monitorizarea și evaluarea progresului construcției, furnizând informații valoroase din punct de vedere cantitativ și vizual. Aceasta a implicat desfășurarea periodică a zborurilor pentru a captura imagini aeriene, oferind o perspectivă cuprinzătoare asupra evoluției proiectului de construcție>, au declarat cei de la STRABAG, pentru economica.net. Ei au explicat că au a adoptat în proiectele de la Oradea și A3 Chețani – Câmpia Turzii tehnologii avansate de machine control. Pe lângă faptul că permit mai multă rapiditate, eficiență și precizie, aceste tehnologii ce includ și utilizarea de drone, au un rol foarte important: reduc erorile umane, scrie acceași sursă.
Ce spun cei de la Strabag?
Tehnologiile specifice pentru machine control implementate la proiectele noastre de la Oradea si Chetani sunt :
– Modelarea 3D (BIM – Building Information Modeling): Aceasta implică crearea unor modele tridimensionale detaliate ale terenului și structurilor implicate în proiect. Aceste modele sunt esențiale pentru furnizarea informațiilor necesare utilajelor în timp real.
– Sisteme de Poziționare Globală (GPS): Utilizarea sistemelor GPS pentru a determina poziția exactă a utilajelor pe șantier. Aceasta permite sincronizarea precisă între locația fizică a utilajelor și datele din modelele 3D.
– Senzori și Camere Avansate: Utilizarea senzorilor și camerelor pentru a colecta date despre mediul înconjurător și pentru a oferi feedback în timp real utilajelor. Aceste tehnologii contribuie la precizia operațiunilor.
– Comunicare Wireless: Sistemele de machine control utilizează adesea tehnologii de comunicație wireless pentru a transmite rapid și eficient datele între echipamentele de construcție și sistemele informatice.
– Software Specializat: Dezvoltarea și utilizarea unor programe software specializate care să gestioneze și să interpreteze datele modelelor 3D, să coordoneze operațiunile utilajelor și să ofere informații în timp real despre progresul lucrărilor.
– Controlul Hidraulic Avansat: Integrarea sistemelor avansate de control hidraulic pentru a regla și gestiona precis mișcările utilajelor, oferind un nivel ridicat de precizie în execuția lucrărilor.
În proiectele noastre din Oradea și Chetani, adoptăm o abordare avansată prin implementarea tehnologiilor cheie pentru optimizarea construcției. Folosim modelarea 3D pentru a obține suprafete precise și detaliate, esențiale pentru funcționarea eficientă a sistemului de machine control. Acest instrument oferă o reprezentare tridimensională fidelă a terenului și a obiectelor implicate, furnizând informații detaliate despre topografie și configurarea terenului.