Avocatul ieşean Sebastian Felecanu a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de omor calificat. El este principalul suspect în cazul morţii iubitei sale, care, anul trecut, a căzut de la etajul al şaselea al blocului în care locuiau cei doi, relatează Digi24. Sâmbătă dimineața, Curtea de Apel Iași a decis arestarea avocatului.
Extras din minuta Curții de Apel Iași:
Admite propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași formulată în dosarul de urmărire penală nr. (…)/P/2021. În baza art. 202, art. 223 alin. 2 și art. 233 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Felecanu Sebastian,(…) în prezent reţinut în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Iaşi, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 al.1 C.p. – art. 189 al. 1 lit. g Cp rap. la art. 199 al. 1 Cod penal, pe o perioadă 30 de zile, începând cu data de 16.07.2022 ?i până la data de 14.08.2022, inclusiv.
Potrivit art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă.
Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.07.2022, ora 11:23.
“La data de 15 iulie 2022, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Felecanu Sebastian, avocat în Baroul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţia. Faţă de inculpat a fost luată măsură reţinerii pentru 24 de ore, iar dosarul a fost înaintat către Curtea de Apel Iaşi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive“, anunța, vineri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Așa cum BihorJust a relatat la vremea respectivă, întâmplarea tragică s-a petrecut în vara anului trecut, în Iași. În dimineața de 19 iunie 2021, polițiștii au fost anunțați printr-un apel la 112 că o persoană a căzut de la etajul al VI-lea al unui bloc din oraș. Anchetatorii au constatat că victima este Monica Cioată, o tânără avocată în vârstă de doar 26 de ani, relata la vremea respectivă ziaruldeiasi.ro.
Victima era absolventă a facultății de drept în 2017. În urmă cu trei ani a devenit avocat în cadrul Baroului Iași.
Jurnaliștii ieșeni au aflat detalii șocante din ancheta morții tinerei avocate, despre care s-a descoperit că a fost însărcinată în două luni. Astfel, după decesul fetei, Sebastian Felecanu şi-ar fi şters toate pozele cu ea şi nici nu o mai pomenea în discuţiile cu apropiaţii. Procurorul de caz a cerut două expertize şi a mers pe trei ipoteze: omor, sinucidere, şi instigare la sinucidere. Una dintre expertize a fost decodarea telefonului fetei pe care anchetatorii l-au trimis la decodat în Germania. De pe acesta, anchetatorii ar fi văzut că cei doi se certau tot timpul prin mesaje, ea reproşându-i mereu că bea prea mult şi este infidel, arată ziaruldeiasi.ro.
Potrivit aceleiași surse, anchetatorii ar avea două seturi de imagini – neclare – care ar fi arătat cum avocatul o împinge pe femeie de la fereastră.
CITIȚI și DRAMATIC | O tânără avocată a murit după ce a căzut de la etajul al VI-lea al unui bloc
Comments 1