2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de 3 ani. Este condamnarea definitivă dată în cazul unui avocat din Baroul Constanța, acuzat de favorizarea făptuitorului și trafic de influență. Tiberiu Bogdan Ionescu a fost acuzat într-un dosar al DNA că a cerut bani de la o persoană cercetată pentru șantaj și proxenetism sub pretextul că va interveni pe lângă polițiști de la combaterea crimei organizate. Sentința finală în acest caz a fost pronunțată, marți, de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin hotărârea definitivă, ÎCCJ a admis apelurile DNA și ale avocatului Tiberiu Bogdan Ionescu, și a stabilit o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru favorizarea făptuitorului. În același timp, instanța supremă a menținut condamnarea la 2 ani de detenție pentru trafic de influență. Prin contopirea celor două pedepse, inculpatul a primit o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare, a cărei executare a fost suspendată pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
”Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa”, a stabilit ÎCCJ.
Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada mai – iunie 2016, Tiberiu Bogdan Ionescu a pretins de la o persoană cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni de șantaj și proxenetism (martor în cauză), printr-un intermediar, suma de 1.000 euro, din care, a primit efectiv 3.800 lei.
”Banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpat în schimbul influenței pe care a afirmat că o are asupra unor lucrători de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (B.C.C.O.) Constanța, pe care îi poate determina să îi furnizeze informații legate de comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri aflate în instrumentare”, au explicat procurorii DNA.
Anchetatorii susțin că informațiile respective urmau să stea la baza unui denunț pe care martorul trebuia să-l depună la Parchet și astfel să beneficieze de cauzele de reducere a limitelor de pedeapsă, prevăzute în legislația specială.
”În aceeași perioadă, inculpatul chiar i-a furnizat persoanei respective „informațiile” promise care însă nu au avut finalitatea așteptată de martor, nefiind reale”, au precizat reprezentanții DNA. În timpul anchetei, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui autoturism ce aparține avocatului Ionescu.