Un avocat din Brașov a fost reținut, joi, pentru 24 de ore, sub acuzația că ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 16 ani, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, citat de mytex.ro. Faptele de care este acuzat avocatul s-ar fi petrecut între decembrie 2020 și martie 2021.
Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, față de avocatul în cauză a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.
Bărbatul ar fi avut relații intime cu minora ”abuzând de situaţia vădit vulnerabilă a acesteia”, arată sursa citată.
”Procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a dispus la data de 02.06.2021 efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un suspect, avocat, pentru săvârşirea infracţiunii de „act sexual cu un minor”, prevăzută de art. 220 alin. 1 şi 3 lit. b) Cod penal constând în aceea că, în perioada decembrie 2020 – martie 2021, acesta a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 16 ani, abuzând de situaţia vădit vulnerabilă a acesteia“, a informat purtătorul de cuvânt al Parchetului, procuror Ramona Muscalu, citată de mytex.ro.
Reținerea avocatului a fost dispusă joi, 3 iunie.