”Secția de Combatere a Corupției din cadrul DNA a găsit probe și date suficiente pentru a se continua ancheta penală pentru celelalte infracțiuni de care a fost acuzat Nicușor Dan: fals în declarații, exercitarea fără drept a avocaturii, spălare de bani și înșelăciune.” Este anunțul pe care l-a făcut, marți, avocatul Gheorghe Piperea, cel prin a cărui societate de avocatură au fost formulate, în septembrie 2020, denunțuri penale împotriva actualului primar al Capitalei. Avocatul susține că DNA a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru că la data faptelor Nicușor Dan era deputat.
Avocatul Gheorghe Piperea arată, într-o postare pe Facebook, că în septembrie 2020, au fost depuse denunțuri penale contra actualului primar general al Capitalei, Nicușor Dan, pe atunci deputat. Erau vizate acuzații de implicare a actualului primar de București în cazul „Câine” – ”un auto-intitulat interlop, care și-a construit o casă în Parcul Orășelul Copiilor” – și de înscriere în declarațiile de avere, cu titlu de venituri, a unor sume consistente de bani, a arătat avocatul Piperea. Acesta a precizat că, printre alții, 9 parlamentari PSD de București au făcut asemenea denunțuri, prin intermediul Piperea și asociații.
În urma investigațiilor, DNA a emis, pe 25 iunie, o ordonanță, prin care se preciza că acuzațiile de șantaj și dare de mită au fost clasate. În schimb, Gheorghe Piperea susține că procurorii DNA au constatat că, în legătură cu campania electorală din 2016 a Uniunii Salvați Bucureștiul și a lui Nicușor Dan, există un dosar penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, format la sesizarea Autorității Electorale Permanente, pentru acuzații de fraudă la Legea finanțării partidelor politice (sponsorizări, donații și împrumuturi ilegale sau deturnate de la finalitatea lor electorală).
În plus, ”Secția de Combatere a Corupției din cadrul DNA a găsit probe și date suficiente pentru a se continua ancheta penală pentru celelalte infracțiuni de care a fost acuzat Nicușor Dan: fals în declarații, exercitarea fără drept a avocaturii, spălare de bani și înșelăciune. Considerând că nu este de competența sa, ci de competența Parchetului de pe lângă ÎCCJ să cerceteze astfel de fapte, DNA a trimis dosarul la acest parchet. Într-adevăr, la data faptelor, Nicușor Dan era deputat, iar procedura penală prevede o astfel de competență specială pentru cercetarea faptelor parlamentarilor”, a detaliat Gheorghe Piperea.
Avocatul a detaliat acuzațiile, printre care și cea de exercitare fără drept a avocaturii: ”DNA constată că cei doi martori audiați în cauză în legătură cu acest aspect au confirmat că au achitat USB sume cu titlu de donație pentru emiterea unor opinii juridice și pentru efectuarea unor demersuri administrative și judiciare în domeniul urbanistic și imobiliar. Or, aceste activități nu pot fi exercitate de un ONG sau de o persoană fizică fără calitatea de avocat.”
La finalul mesajul său, Gheorghe Piperea a cerut demisia primarului general al Capitalei: ”În cazul în care Nicușor Dan refuză să își dea demisia, cetățenii Bucureștiului sunt îndreptățiți să îl demită prin referendum. Voi participa la campania de strângere de semnături pentru acest scop, dacă ideea va fi luată în serios de lume.”