Avocatul orădean Darius Marcu, victorie la CEDO într-un caz de abuz sexual asupra unei fetițe de 3 ani. S-au cerut daune morale de 500.000 euro

România e condamnată iar la CEDO deoarece Curtea nu e convinsă că în fața unor acuzații fundamentate de abuz sexual asupra unui copil foarte mic, autoritățile naționale au evaluat în mod adecvat și eficient interesul superior al copilului.

<Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România la data de 16.01.2024, în dosar 34426/20, pentru încălcarea art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) și art. 8 (respectarea dreptul la viață privată) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.Speța se referă la un dosar de abuz sexual a unei minor în familie. În această plângere am reprezentat reclamanta. Statul a încălcat obligația sa de a luat măsuri adecvate și eficiente pentru a proteja minora de abuzul reclamat și obligația de a efectua o anchetă eficientă în ceea ce privește acuzațiile privind abuzul>, spune avocatul orădean Darius Marcu, care a reprezentat copilul în acest proces.

Practic, nu există niciun indiciu că autoritățile au luat sau cel puțin au luat în considerare în mod activ vreo măsură pentru a o ajuta pe reclamantă să-și depășească starea, în ciuda faptului că atât instanțele civile, cât și cele penale au făcut referire la posibile dificultăți emoționale în termeni puternici precum „vindecare” și „reacții traumatice” în legătură cu tatăl. Nici fetiței abuzate, nici mamei ei, îngrijitorul ei principal, nu li s-a oferit consiliere, iar autoritatea pentru protecția copilului nu a oferit sprijin familiei, inclusiv vizite supravegheate.

Iată decizia Curții:

Având în vedere:

cererea (nr. 34426/20) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 5 august 2020 de un cetățean român, T.M.V., născut în 2013. și domiciliat în Baia Mare („reclamantul”) care a fost reprezentat de domnul D.M. Marcu, avocat cu activitate în Oradea;

decizia de a notifica cererea Guvernului României („Guvernul”), reprezentat de agentul acestora, doamna O.F. Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe;

decizia de a nu se divulga numele solicitantului;

observațiile părților;

După ce a deliberat în privat la 5 decembrie 2023,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

OBIECTUL CAZULUI

1. La 6 decembrie 2016, mama reclamantului, M.M., a divorțat de tatăl reclamantului, R.S.V. Reclamanta a fost plasată la mama ei și a fost stabilit un program de contact pentru tatăl ei.
2. R.S.V. o ia pe solicitantă de la grădiniță, își petrece ziua cu ea și apoi o ducea acasă la mama ei.
3. În seara zilei de 2 februarie 2017 M.M. a observat o schimbare în comportamentul și vocabularul reclamantei cu privire la părțile intime ale corpului și a observat că organele genitale îi erau iritate. Când M.M. a întrebat ce s-a întâmplat, reclamanta, care avea trei ani și două luni la acel moment, a explicat că tatăl ei i-a spus că organele genitale ei sunt murdare și că trebuie curățată.
4. Ingrijorat de comportamentul reclamantului in zilele urmatoare, M.M. s-a confruntat cu R.S.V. care a negat orice abuz (vezi paragraful 14 de mai jos).
5. La inițiativa M.M., reclamanta și părinții ei au consultat doi psihologi care și-au eliberat rapoartele la 8, respectiv 15 martie 2017. Aceștia s-au abținut de la a trage vreo concluzie și au recomandat contactarea autorității pentru protecția copilului (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Baia Mare) pentru suspiciunea de abuz sexual.
6. La 8 martie 2017 M.M. a contactat autoritatea pentru protecția copilului care a evaluat reclamantul, a intervievat părinții cu privire la incidentul din 2 februarie 2017 și a recomandat sesizarea poliției cu privire la suspiciunea de abuz sexual.
7. NVESTIGARE PENALĂ PRIVIND ABUZUL SEXUAL
8. La 23 martie 2017 M.M. a solicitat Poliției Baia Mare să fie prezentă la toate vizitele între R.S.V. și solicitantul din cauza reacției copilului după astfel de contacte. Intervievat în aceeași zi de polițiști, R.S.V. s-a opus cererii lui M.M. Se pare că M.M. nu a primit niciun răspuns la cererea ei (a se vedea paragraful 31 de mai jos).
9. La 10 aprilie 2017, autoritatea pentru protecția copilului a informat poliția cu privire la suspiciunea de abuz sexual (a se vedea paragraful 6 de mai sus).
10. La 25 aprilie 2017 M.M. a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare acuzându-l pe R.S.V. de agresiune sexuală și presiune sexuală împotriva reclamantului. Ea a explicat cum, începând cu 2 februarie 2017, comportamentul reclamantei a început să se schimbe și a devenit mai sexualizat după vizitele la tatăl ei.
11. La 12 iunie 2017, poliția a început o anchetă.
12. La 19 iunie 2017, 16 noiembrie 2018, 20 decembrie 2018 și 10 ianuarie 2019 M.M. a cerut procurorului să accelereze ancheta, reiterând urgența chestiunii.
13. Un raport psihologic întocmit la 29 iunie 2017 la cererea autorităților de anchetă a concluzionat că reclamanta prezenta markeri traumatici specifici abuzului sexual, care au fost declanșați doar de R.S.V. Nu au fost identificate indicii de abuz sau înstrăinare în legătură cu M.M. sau noul ei partener. Psihologul a constatat că reclamantul nu era dispus să vorbească despre R.S.V.
14. În perioada 13 iunie 2017 – 12 iunie 2018, poliția a audiat doisprezece martori, inclusiv M.M., bunicile reclamantei și bona ei, psihologii care au evaluat-o și o asistentă de grădiniță care a văzut-o cu R.S.V. la 2 februarie 2017.
15. La 19 februarie 2018, R.S.V., care tocmai s-a întors dintr-o vizită prelungită la mama sa în SUA, a fost audiat de poliție. El a explicat că la 2 februarie 2017 reclamanta s-a murdărit la grădiniță și a făcut-o curățare mai întâi rapid la toaletă, apoi corect la duș, la domiciliul său. El a prezentat copii ale fotografiilor și înregistrărilor video pe care le-au făcut împreună în acea zi, arătând că reclamantul a fost fericit, dansând și cântând cu el.
16. La data de 27 februarie 2019 procurorul a decis încetarea cercetării (clasarea) pe motiv că nu există probe că R.S.V. a comis o faptă. Procurorul a concluzionat că faptele efectuate de R.S.V. au fost gesturile normale necesare pentru curățarea reclamantului și nu puteau fi considerat abuz sexual.
17. La 12 iunie 2019, această decizie a fost menținută de către procurorul-șef adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pe aceleași motive.
18. Printr-o decizie definitivă din 17 octombrie 2019, aflată la dispoziția părților la data de 3 decembrie 2019, Judecătoria Baia Mare a respins întâmpinarea formulată de M.M. Ea a constatat că nu există dovezi „științifice obiective” care să susțină acuzațiile și că evaluările psihologice nu au legat fără echivoc comportamentul sexualizat al reclamantei de un abuz sexual. Instanța a observat că reclamanta trecea printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional în urma despărțirii părinților, ceea ce ar putea explica comportamentul ei. A concluzionat astfel că faptele săvârșite de R.S.V., respectiv spălarea reclamantului, nu constituie infracțiune.
19. ORDINE DE PROTECȚIE
20. La 25 aprilie 2017, 13 decembrie 2017 și 11 aprilie 2018 M.M. a solicitat Judecătoriei ordonanțe de protecție a reclamantei, pentru a ajuta la recuperarea ei psihologică, împiedică R.S.V. de la agravarea stării ei, și să ajute la urmărirea penală.
21. Primul și al doilea ordin de protecție
22. Primele două cereri au fost inițial respinse de Judecătoria Baia Mare la 28 aprilie și 14 decembrie 2017.
23. La apelul lui M.M., la data de 14 iunie 2017, respectiv 17 ianuarie 2018 au fost emise de către CJ Maramureş două ordonanţe de protecţie consecutive pe motiv că atât timp cât a existat suspiciuni, după cum reiese din probele administrate în cadrul urmăririi penale în curs, că R.S.V. a abuzat sexual pe reclamantă, era în interesul acesteia din urmă să evite contactul, pentru a preveni traumatismele psihice iremediabile și pentru a-i permite să se calmeze și „să-și modifice comportamentul sexual”. De asemenea, instanțele au considerat că limitarea contactului ar ajuta la identificarea sursei comportamentului ei, ceea ce ar aduce beneficii cercetării penale în curs. R.S.V. a fost, de asemenea, ordonat să urmeze consiliere psihologică. Ultima comandă a fost valabilă până la 16 aprilie 2018.
24. R.S.V. a fost împiedicat să-l vadă pe reclamant în perioada 14 iunie 2017 – 16 aprilie 2018.
25. Din 5 februarie până în 6 aprilie 2018 R.S.V. a fost supus unei evaluări psihologice conform hotărârilor de mai sus. Raportul din 10 aprilie 2018 a concluzionat că posibilitatea ca R.S.V. a-și fi abuzat sexual fiica sau a fi predispus la un astfel de comportament era nefondat și nerealist.
26. Al treilea ordin de protecție
27. La data de 13 aprilie 2018, în cadrul procedurii pentru al treilea ordin de protecție, reclamantul a fost audiat de judecătorul Judecătoriei Baia Mare, în prezența procurorului și a unui nou psiholog al autorității pentru protecția copilului. Reclamanta l-a identificat pe S.G.O., noul soț al mamei sale, drept tată. Ea a declarat apoi că și-a amintit de R.S.V., că încă îl iubea și îi era dor, că vrea să se joace cu el și că se aștepta să-i aducă cadouri. Ea a mai precizat că R.S.V. nu o supărase niciodată. Instanța a ținut cont de expertiza psihologică a R.S.V. (a se vedea paragraful 21 de mai sus) și a mai observat că nu a fost în contact cu reclamantul după cel de-al doilea ordin de protecție.
28. La data de 13 aprilie 2018 Judecătoria Baia Mare a respins cererea pentru un alt ordin de protecție pe motiv că nu există probe că R.S.V. a reprezentat un pericol pentru reclamantă și că nu exista nicio dovadă că R.S.V. a comis acte violente în perioada în care au fost în vigoare ordinele de protecție.
29. M.M. a făcut recurs, susținând că extinderea interdicției este în interesul copilului, că R.S.V. respectase ordinele anterioare pentru că fusese plecat din țară, dar că s-a întors între timp (a se vedea paragraful 14 de mai sus). R.S.V. a răspuns argumentând că a respectat hotărârea judecătorească și a fost supus consilierii psihologice și că de la întoarcerea sa în țară nu a contactat reclamantul sau familia acesteia.
30. Decizia a fost menţinută printr-o hotărâre definitivă din 18 mai 2018 a Tribunalului Maramureş.
31. Instanța a apreciat că ordinele de protecție anterioare au fost emise nu din cauza probelor că R.S.V. a molestat-o pe reclamantă, ci mai degrabă pentru a proteja sănătatea psihică a acesteia din urmă (starea psihică), deoarece la acel moment ea prezentase reacții traumatizante în legătură cu tatăl ei. A mai constatat că M.M. nu a oferit reclamantului consiliere psihologică, care era, potrivit instanței, singura modalitate de a verifica dacă R.S.V. a fost declanșatorul comportamentului sexual al reclamantei.
32. Instanța a considerat că rezultatul urmăririi penale nu poate contribui „la vindecarea” reclamantului și, prin urmare, faptul că respectiva anchetă era în derulare nu putea justifica emiterea unui alt ordin de protecție.
33. M.M. ar fi trebuit în schimb să solicite fie modificarea programului de contact, fie să solicite vizite supravegheate, care ar fi fost metode mai bune de a proteja solicitantul de tatăl ei. De asemenea, a afirmat că interesul unui copil este de a menține contactul cu ambii părinți și a concluzionat că un nou ordin de protecție nu va servi interesului respectiv.
34. CERERI PENTRU UN NOU PROGRAM DE CONTACT
35. La 26 aprilie 2017 M.M. solicitase prin procedura provizorie modificarea orarului de contact dintre reclamant și R.S.V. La 11 mai 2017 Judecătoria a respins cererea, pe motiv că M.M. nu reuşise să demonstreze că R.S.V. a abuzat sexual de reclamantă și că nu existau circumstanțe care să justifice modificarea programului de contact. Apelul formulat de M.M. a fost respins la data de 21 iulie 2017 de Tribunalul Județean pentru aceleași motive.
36. La 1 ianuarie 2019 M.M. solicitate în exercitarea interimară exclusivă a autorității părintești și un nou program de contact redus, sub supravegherea autorității pentru protecția copilului. La 5 februarie 2019, Judecătoria a respins cererile. Instanța a considerat că probele nu dovedesc cu certitudine că reclamanta a fost abuzată sexual și că nu există nimic care să-l incrimineze pe R.S.V. De asemenea, a mai precizat că cele două ordine de protecție au fost emise preventiv și nu s-au întemeiat pe dovezi de abatere a R.S.V.
37. Se pare că după incidentul din 2 februarie 2017, R.S.V. a văzut reclamantul sporadic și numai în prezența lui M.M.
38. EVALUAREA CURȚII
39. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 3 ȘI 8 DIN CONVENȚIE
40. Reclamanta s-a plâns de răspunsul autorităților la acuzațiile de abuz sexual și de investigarea acestor acuzații. Deși sa bazat pe articolele 3, 6 și 8 din Convenție, Curtea va examina împreună plângerea în temeiul articolelor 3 și 8 (a se vedea Radomilja și alții împotriva Croației [GC], nr. 37685/10 și 22768/12, § § 114 și 126, 20 martie 2018, și V.C. împotriva Italiei, nr.54227/14, §§ 83-87, 1 februarie 2018, D.M.D. împotriva României, nr.23022/13, § 52, 3 octombrie 2017 și C.A.S. și C.S. împotriva României, nr.26692/05, § 62, 20 martie 2012).
41. Pentru început, Curtea reține că cererea a fost depusă în termenul de prelungire de trei luni prevăzut de articolul 35 § 1 din Convenție, introdus prin decizia președintelui Curții în 2020, ca urmare a blocării impuse în Franța din cauza pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2 (a se vedea Saakashvili v. Georgia (dec.), nr. 6232/20 și 22394/20, §§ 46-59, 1 martie 2022).
42. Curtea constată că această plângere nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție sau inadmisibilă din orice alt motiv. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
43. Principiile generale privind obligațiile pozitive inerente articolelor 3 și 8 de a investiga abuzul domestic comis de persoane private și de a asigura respectarea vieții private au fost rezumate în cauza X și alții c. Bulgaria ([GC], nr. 22457/16). , §§ 176-92, 2 februarie 2021) și M.M.B. c. Slovaciei (nr. 6318/17, §§ 58-64, 26 noiembrie 2019).
44. Curtea va examina dacă măsurile luate de autorități au fost suficiente pentru a-l proteja pe reclamant de presupusele abuzuri și dacă mecanismul instituit pentru a proteja presupusele victime a fost pus în aplicare în mod corespunzător (a se vedea X și alții împotriva Bulgariei, §§ 179). , 181, 184, și Buturugă împotriva României, nr.56867/15, §§ 61 și 65, 11 februarie 2020).
45. În timp ce între 14 iunie 2017 și 16 aprilie 2018 instanțele au acordat ordonanțe de protecție reclamantului (a se vedea paragraful 20 de mai sus), după această dată au respins o cerere similară, fără, totuși, să facă referire la o nouă evaluare psihologică a reclamantului. Concluzia Judecătoriei că reclamantul nu era în pericol (a se vedea paragraful 23 de mai sus) nu a fost motivată cu privire la suspiciunea persistentă a psihologilor de abuz sexual (a se vedea paragrafele 5, 6 și 12 de mai sus) și constatarea lui R.S.V. ca declanșator al comportamentului îngrijorător al reclamantului (a se vedea paragraful 12 de mai sus). În plus, Tribunalul Județean nu a explicat de ce, după ce a constatat anterior că reclamanta a manifestat „reacții traumatice în legătură cu tatăl ei” (a se vedea paragraful 26 de mai sus), sănătatea mintală a reclamantei nu mai era o preocupare care să justifice protecție. În lumina acestor constatări, ar fi revenit autorităților interne să investigheze motivele acestor reacții în loc să-i reproșeze lui M.M. pentru că nu i-a oferit solicitantului consiliere psihologică (a se vedea paragraful 26 de mai sus). Curtea observă în acest sens că nici autoritățile responsabile de caz (autoritățile de anchetă și de protecție a copilului) și nici psihologii deja implicați nu au ordonat sau sugerat o astfel de consiliere.
46. Mai mult, Curtea consideră că este dificil să accepte motivele furnizate de Curtea de Apel în respingerea cererii de ordin de protecție, și anume că urmărirea penală în curs nu a avut nicio relevanță pentru „vindecarea” reclamantului (a se vedea paragrafele 18 și 27 de mai sus). ), și că M.M. avea la dispoziție mijloace mai bune de a-și proteja fiica (a se vedea paragraful 28 de mai sus), având în vedere faptul că cererile ei pentru un program de contact modificat fuseseră deja respinse (a se vedea punctele 29 și 30 de mai sus) și cererea ei de vizite supravegheate de către poliția a rămas fără răspuns (a se vedea paragraful 7 de mai sus). Reclamantul a rămas fără protecție timp de un an și jumătate în cursul procesului penal. Curtea consideră că această întârziere este excesivă, având în vedere miza pentru reclamantă și vârsta ei fragedă.
47. De asemenea, Curtea trebuie să sublinieze că, deși poliția a luat cunoștință de acuzațiile de abuz încă din 23 martie 2017 când a fost contactată de M.M. (a se vedea paragraful 8 de mai sus), iar la 10 aprilie 2017 au primit o informație suplimentară de la autoritatea pentru protecția copilului și, deși o plângere penală oficială a fost depusă de către mamă la 25 aprilie 2017 (a se vedea paragraful 9 de mai sus), au așteptat două luni înainte începerea unei anchete (vezi paragraful 10 de mai sus) și aproape un an pentru a intervieva R.S.V. (a se vedea paragraful 14 de mai sus), fără nicio explicație pentru astfel de întârzieri. În plus, între interviul lui R.S.V. la 19 februarie 2018 și decizia procurorului de a înceta procedura la 27 februarie 2019, a trecut mai mult de un an. Nu a fost furnizat niciun motiv pentru această întârziere. Pe parcursul întregii proceduri, M.M. a reiterat în mod repetat, fără niciun rezultat, urgența chestiunii (a se vedea paragraful 11 de mai sus).
48. În sfârșit, nu există niciun indiciu că autoritățile au luat sau cel puțin au luat în considerare în mod activ vreo măsură pentru a o ajuta pe reclamantă să-și depășească starea, în ciuda faptului că atât instanțele civile, cât și cele penale au făcut referire la posibile dificultăți emoționale în termeni puternici precum ca „vindecare” și „reacții traumatice” în legătură cu tatăl (a se vedea paragrafele 17, 20, 26 și 27 de mai sus). De exemplu, nici ei, nici M.M., îngrijitorul ei principal, nu li s-a oferit consiliere, iar autoritatea pentru protecția copilului nu a oferit sprijin familiei, inclusiv vizite supravegheate.
49. În consecință, Curtea nu este convinsă că, în fața unor acuzații fundamentate prima facie de abuz sexual asupra unui copil foarte mic, autoritățile naționale au evaluat în mod adecvat și eficient interesul superior al copilului. În răspunsul lor general, autoritățile naționale nu și-au respectat obligațiile pozitive în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție.
50. În consecință, a existat o încălcare a articolelor 3 și 8 din Convenție.
51. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE
52. Reclamantul a pretins 500.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral și 14.344,54 lei românești (aproximativ 2.900 EUR) cu titlu de costuri și cheltuieli suportate în fața Curții.
53. Guvernul a contestat pretențiile.
54. Curtea îi acordă reclamantului 12.500 EUR cu titlu de prejudiciu moral, plus orice impozit care ar putea fi datorat reclamantului.
55. Având în vedere documentele aflate în posesia sa, Curtea consideră rezonabil să acorde 2.900 EUR pentru cheltuielile de judecată aferente procedurii în fața Curții, plus orice taxă care ar putea fi datorată reclamantului.
56. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
57. Declara cererea admisibila;
58. Susține că a existat o încălcare a articolelor 3 și 8 din Convenție;
59. Reține că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la cursul aplicabil la data decontării:
60. (i) 12.500 EUR (douăsprezece mii cinci sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu privire la prejudiciul moral;
61. (ii) 2.900 EUR (două mii nouă sute de euro), plus orice impozit care poate fi datorat solicitantului, cu privire la costuri și cheltuieli;
62. (b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus și până la decontare, se plătește dobândă simplă pentru sumele de mai sus la o rată egală cu rata dobânzii împrumutului marginal a Băncii Centrale Europene în perioada de nerambursare plus trei puncte procentuale;
63. Respinge restul cererii reclamantului de satisfacție echitabilă.
64. Întocmită în limba engleză și notificată în scris la 16 ianuarie 2024, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.