Avocatul Poporului consideră că a condiționa întoarcerea la muncă a unui salariat care a fost în carantină sau care s-a vindecat de prezentarea unui test negative SARS-CoV-2 este o ”măsură excesivă, impusă în afara cadrului legal”. Din acest motiv, este solicitată intervenția Inspecției Muncii pentru a-i informa pe angajatori că acest tip de solicitare poate duce la aplicarea unor sancțiuni.
Avocatul Poporului a transmis că, prin Biroul Teritorial Brașov, s-a sesizat din oficiu privitor la această situație.
”Condiționarea salariatului, la momentul întoarcerii la locul de muncă, de efectuarea și prezentarea unui test negativ SARS-CoV-2 este o măsură excesivă, impusă în afara cadrului legal, atât persoanelor care se întorc la locul de muncă după perioada de carantină, cât și persoanelor care au fost la un moment dat pozitive, însă, după ce au parcurs procedurile și traseul reglementat de lege, sunt considerate vindicate”, se arată în comunicatul Avocatului Poporului.
Instituția condusă de Renate Weber a solicitat Ministerului Muncii și Protecției Sociale ca, prin Inspecția Muncii, să intervină la nivel național, în vederea informării angajatorilor cu privire la faptul că o astfel de condiționare a salariatului este de natură să atragă sancțiunile legale în materie.