Avocatul Poporului atrage atenția asupra consecințelor dezastruoase pe care le-ar avea asupra pacienților suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale. Instituția condusă de Renate Weber a anunțat că luarea acestei măsuri prin ordin al DSU sau al ministrului Sănătății este neconstituțională.
Avocatul Poporului a precizat că s-a sesizat din oficiu, în contextul declarațiilor șefului Departamentului pentru Situații de Urgenţă, dr. Raed Arafat, care a anunțat pe 4 octombrie că, din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19, managerii unităților sanitare publice cu paturi vor suspenda internările pentru intervenţiile chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigații care nu reprezintă urgențe, cu anumite excepții. În acest sens, în urma discuțiilor care au avut loc la nivelul Ministerului Sănătății, s-a anunțat că va fi emis un ordin pentru 30 de zile. Însă, până azi niciun ordin al ministrului Sănătății sau al șefului DSU nu a fost publicat nici în Monitorul Oficial și nici afișat pe site-urile celor două instituții, a explicat Avocatul Poporului.
”Deși înțelegem situația epidemiologică gravă în care ne aflăm, atragem atenția că dreptul cetățenilor la asistență medicală în unitățile sanitare de stat nu poate fi îngrădit, neexistând pentru aceștia decât opțiunea efectuării actului medical în unități sanitare private. Astfel, situaţia de mai sus creează premisele discriminării acestei categorii de cetățeni, situație care, în opinia noastră, este de neacceptat”, a transmis Avocatul Poporului.
Instituția Ombudsman-ului consideră că suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale realizată prin act administrativ (ordin), emis de un organ administrativ fără personalitate juridică (Departamentul pentru Situații de Urgență) sau prin ordin al ministrului Sănătății este neconstituțională și nelegală, în măsura în care permite dispunerea unor măsuri de restrângere a exercițiului dreptului persoanelor de a beneficia de asistență medicală în unitățile sanitare de stat (art. 47 alin. (2) din Constituție).
”Or, Constituția României prevede clar în art. 53 că restrângerea poate fi făcută numai prin lege, în acest sens existând și numeroase decizii ale Curţii Constituționale (ex. Decizia nr. 457/2020)”, susține Avocatul Poporului.
DOCUMENT – Solicitare adresată de Avocatul Poporului ministrului interimar al Sănătății privind suspendarea internărilor pentru intervenţiile chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigaţii care nu reprezintă urgenţe, cu anumite excepţii: