Evenimentul are loc în perioada 19-21 iulie în parcul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea. La ediția a XXXI-a a târgului 134 de meșteri populari din diverse zone geografice şi etnografice ale ţării, precum Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania și Crişana, dar și din Republica Moldova – Basarabia, Serbia și Ungaria.
Expozanții vor prezenta și vinde produse unice, de la obiecte din lemn, os, fier, ceramică, până la piese textile, port popular, podoabe țărănești, icoane sau ouă încondeiate.
Un punct de atracție al târgului va fi atelierul de preparat parfum de casă, coordonat de designerul Dorin Negrău. Acesta va avea loc sâmbătă, 20 iulie, între orele 14 – 18, și va oferi participanților posibilitatea de a crea propriul parfum, folosind miresmele florilor din grădina copilăriei. Fiecare participant își va putea lua parfumul acasă pentru a-l folosi sau pentru a-l oferi cadou celor dragi, însă prețul pentru a participa la activitate este de 45 de lei