Comisia Europeană ameninţă cu justiţia statele care vor să forţeze cetăţenii să accepte vouchere în locul banilor, pentru zborurile anulate, scrie stiripesurse.ro
Comisia Europeană a avertizat că va demara acţiuni în justiţie împotriva statelor membre care încalcă legislaţia UE, prin aceea că vor să îşi forţeze cetăţenii să accepte vouchere în locul returnării banilor pentru zborurile sau vacanţele anulate, transmite DPA. La finele lunii aprilie, un grup de 12 state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au cerut CE să suspende regulile care obligă companiile aeriene să returneze în totalitate pasagerilor banii pe biletele zborurilor anulate, apreciind că transportatorilor aerieni ar trebui să li se permită să ofere în schimb vouchere pentru zboruri ulterioare, potrivit Agerpres.
Executivul comunitar trimite scrisori de „încurajare” către toate cele 27 de state membre prin care le îndeamnă să respecte drepturile pasagerilor şi de asemenea prezintă modalităţi prin care să facă voucherele mai atractive pentru pasageri, a spus miercuri comisarul european pentru Transport, Adina Vălean. Dacă statele membre respective vor eşua în a implementa regulile existente, potrivit cărora pasagerii au dreptul de a primi banii înapoi, atunci Comisia va recurge la acţiuni în justiţie, a mai adăugat Vălean.
“Punctul de plecare este că europenii au dreptul la returnarea banilor, dacă doresc acest lucru. Punct. Şi ne aşteptăm ca acele state membre să corecteze imediat situaţia, în caz contrar vom trece la etapa următoare” a spus Vestager, vicepreşedintele Comisiei Europene, care este şi comisar pentru Concurenţă.
Adina Vălean, s-a declarat „surprinsă” de comentariile colegei de la Concurenţă.