Bihorenii care doresc să facă școala de șoferi și nu au posibilități materiale, pot opta pentru Programul ”Permis pentru viitor”. Programul oferă sprijin financiar tinerilor din medii defavorizate în sensul că le sunt acoperite costurile necesare pentru obținerea permisului de conducere.
Condiția pentru ca tinerii să se poate înscrie în acest program este să aibă vârsta cuprinsă între 18-25 de ani, să provină din medii defavorizate și să opteze pentru permisul de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.
Solicitările pot fi făcute atât online, cât și prin poștă până la data de 21 ianuarie 2022. Doritorii vor trebui să completeze formularul de înscriere și să pregătească următoarele documente:
- scrisoare de motivare personală
- anchetă socială
- declarație de susținere și mentorat pe perioada instruirii
- ofertă de preț de la școala de șoferi
- document despre nivelul studiilor absolvite
Până acum, în cele 6 ediții, 117 tineri au terminat cursurile și examenul, iar alți 32 continuă studiile ori urmează să susțină examenul.
În județul Bihor, 10 persoane au primit finanțări prin Programul ”Permis pentru viitor”, dintre care 8 au au obținut permis de conducere și alți 2 sunt înscriși la școala de șoferi.
Programul este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România.