Lumea Justitiei publica un caz stupefiant, care ar trebui sa intre atat in atentia Procurorului General al Romaniei, Alex Florenta, cat si in atentia Inspectiei Judiciare. Cazul scoate la iveala fie o slaba pregatire a procurorului, fie un blat intre procuror si inculpat, fie o problema de ordin birocratic (asta ar fi cea mai convenabila varianta).
Un barbat trimis in judecata pentru tentativa de omor si lovire sau alte violente a scapat nu doar de arestul preventiv, ci si de arestul la domiciliu dupa ce un procuror de la Parchetul de pe langa Tribunalul Olt a cerut prea tarziu luarea masurii arestului la domiciliu. Tardivitatea sesizarii judecatorului de camera preliminara cu propunera de arestare la domiciliu a inculpatului a fost constatata de judecatoarea Anda Ramona Slavulete de la Tribunalul Olt, prin incheierea nr. 17 din 2 februarie 2024, pronuntata in dosarul 321/104/2024/a1.1, scrie lumeajustiției.ro
De asemenea, Tribunalul Olt a constatat atat ca Parchetul Tribunalului Olt este decazut din dreptul de a formula cereri privind masuri preventive fata de inculpat, dar si imposibilitatea verificarii legalitatii si temeiniciei masurii arestului la domiciliu luate fata de inculpat, masura care a incetat de drept la data expirarii acesteia, adica 2 februarie 2024, ora 24.00. In aceste conditii, inculpatul a fost plasat pentru control judiciar.
Integral aici: