Un bărbat de 30 de ani, din Șimian, a ajuns în arest după ce a încercat să-l lovească în cap, cu un topor, pe primarul comunei. Individul a fost acuzat de ultraj cu referire la infracțiunea de tentativă de omor și a fost reținut de procurorii Parchetului Bihor. Sâmbătă, agresorul a fost arestat pentru 30 de zile de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor.
Incidentul în urma căruia Istvan Boszormenyi a fost trimis în arest s-a petrecut în dimineața de miercuri, 25 august. Potrivit informațiilor BihorJust, bărbatul a încercat să-l atace chiar pe primarul din Șimian, pe care l-a amenințat cu moartea.
”În jurul orelor 8:45, în timp ce se afla în faţa Primăriei comunei Şimian, inculpatul (…) a ameninţat-o cu moartea pe partea vătămată B.I., în legătură cu îndatoririle de serviciu ale acesteia, după care a intenționat să-i aplice victimei o lovitură cu toporul în zona capului, însă nu a reușit acest lucru întrucât victima s-a ferit de lovitură”, a transmis Gligor Sabău, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Printr-o ordonanță a Parchetului Bihor, agresorul a fost reținut vineri, pentru 24 de ore, când s-a dispus și punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta pentru comiterea infracțiunii de ultraj cu referire la infracţiunea de tentativă de omor.
A doua zi, sâmbătă, ”procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului, la finalul dezbaterilor Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 zile”, a precizat prim-procurorul adjunct al Parchetului Bihor.
Comments 2