Hotărârea de ieri a Curții de Apel Oradea în dosarul lui Dorel David Lazea este definitivă după apelul declarat atât de inculpat, cât și de Parchetul de pe lângă judecătoria beiuș. Bărbatul din zona Beiuș este condamnat la 5 ani închisoare pentru infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Judecătoria Beiuș l-a condamnat în noiembrie 2023 la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violen?ă în familie – persoană vătămată Lazea David. În baza art. 38 alin. 2 Cod penal, constată că cele două infracţiuni se află în concurs ideal. În baza art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare (1/3 din celelaltă pedeapsă) cu o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 4 luni. În conformitate cu prevederile art.96 alin.(4) din C.pen, instanţa va dispune revocarea suspendării executarea pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare dispusă prin Sentinţa Civilă nr.144 pronunţată în data de 25.03.2020 în dosarul nr.2441/242/2017 de către Judecătoria Huedin, rămasă definitivă prin Decizia nr.873/31.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj. În temeiul art.43 alin.2 C.pen, pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni se va adăuga la pedeapsa anterioară de 1 an şi 8 luni În baza art. 60 C.p., va dispune executarea pedepsei de 5 ani închisoare în regim de detenţie. Orădeanul a declarat că Valéria, femeia pe care a omorât-o după ce a încercat să o convingă să se întoarcă la el, a fost marea lui iubire, aşa că după ce femeia l-a părăsit, în 2014, a căzut în depresie, ajunsă în august 2016 la un nivel maxim
Ora estimata: 9:00
Complet: C1A apel
Tip solutie: Admis apel
Solutia pe scurt: În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BEIUŞ şi inculpatul apelant LAZEA DAVID DOREL, împotriva sentin?ei penale nr. 7/2023 din 29 noiembrie 2023 pronunţate de Judecătoria Beiuş, pe care o desfiinţează în parte şi în rejudecare: Înlătură dispozi?ia instanţei de fond de aplicare a pedepselor complementare ?i accesorii prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i e Cod penal, pe lângă pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal, aplică pe lângă pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Lazea David Dorel pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal, pedepsele complementare ale interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i e Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i drepturile părinteşti cu privire la minorul Lazea Andrei pe o perioadă de 2 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi care au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară, conform art. 65 Cod penal. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică pe lângă pedeapsa principală de 1 an închisoare aplicată inculpatului Lazea David Dorel pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prev. de art. 199 Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal, pedepsele complementare ale interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i e Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i drepturile părinteşti cu privire la minorul Lazea Andrei pe o perioadă de 2 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi care au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară, conform art. 65 Cod penal. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică pe lângă pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în regim de detenţie, aplicată inculpatului Lazea David Dorel pedepsele complementare ale interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i e Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i drepturile părinteşti cu privire la minorul Lazea Andrei pe o perioadă de 2 ani, ce se execută după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică pe lângă pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în regim de detenţie, aplicată inculpatului Lazea David Dorel pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i e Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i drepturile părinteşti cu privire la minorul Lazea Andrei pe o perioadă de 2 ani, ce se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin prezentei. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 272 rap. la art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Said Iulia, potrivit delega?iei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 190 din 12.01.2024 în cuantum de 510 lei se avansează din fondurile Ministerului Justi?iei. DEFINITIVĂ. Pronunţată azi, 30.04.2024, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 266/2024 30.04.2024
AZEA DAVID DORELApelant InculpatLAZEA ANDREIIntimat Parte vătămatăDIRECTORUL DIRECTIEI GENERALE DE ASISTENTĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI BIHOR PENTRU REPREZENTAREA MINORULUI LAZEA ANDREIReprezentant legalLAZEA ANDREI-CENTRUL DE PRIMIRE IN REGIM DE URGENTA PENTRU COPIL ABUZAT,-SERVICIU SOCIAL AFLAT IN SUBORDINEA DGASPC BIHOR PRIN REPREZENTANT DGASPCIntimat Parte civilă |