Elevi ai Liceului Vocațion Pedagogic ,,Nicolae Bolcaș”, Beiuș, au avut ocazia să participle la prima Competiție Internațională de Invenții și Inovații desfășurată local la Ploiești, ISSEER, 2023, sub îndrumarea dnei. professor Hădărean Diana .
Competiția ISSEER – International Social, Science, Engineering and Education Romanian Competition, s-a aflat la prima ediție, și a găzduit echipe din toate colțurile lumii, peste 20 de țări. Competiția s-a desfășurat în sistem hibrid.
Concursul a fost organizat de Asociația NWERA în parteneriat cu Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești, Consiliul Județean Prahova și Colegiul Național Nichita Stănescu din Ploiești iar locul de desfășurare a fost Universitatea de Petrol și Gaze, care și-a pus la Oana Farcaș, profesoară de informatică de la Colegiul Național Nichita Stănescu care a adus medalii și trofee de la competițiile internaționale la care a participat. A realizat competiția împreună cu: Radu Boia, Mihail Alexandru Stănescu, Maria Despan și Alexandru Nae. Activitățile s-au desfășurat în perioada 1-7 mai 2023.
Dna professor Hădărean Diana a participat cu elevi ai Liceului Vocațional Pedagogic ,,Nicolae Bolcaș”, Beiuș, online la competiție. O echipă formată din elevii clasei a III-a B: Alex Goina, Clop Ciprian și David Mihoc, obținând cu proiectul SDG Mențiune de Onoare, iar cu elevul Patrick Denis Chiroiu- clasa a XII-a C, profil informatică Medalie de Bronz, cu proiectul The New Education. Echipa de elevi din clasele primare au realizat o prezentare despre importanța obiectivelor durabile, și au arătat desene, machete, proiecte realizate la nivelul clasei pe această temă. Elevul Patrick Denis Chiroiu a prezentat importanța jocurilor pe calculator create de el, și a demonstrate aplicabilitatea lor în viitor.
Dna profesoara Diana Hădărean se mândrește cu asemenea copii, munca depusă pregătirii pentru competiție, nu a fostușoară: realizare prezentare, adunarea materialelor, repetiții în limbaengleză, prestație, încadrarea în timp, răspunsurile corecte date evaluatorilor.
Ne mândrim ca școală cu astfel de elevi, spune doamna profesoară. Acești copii dedicați, duc numele școlii și al țării peste hotare. Acești elevi, sunt viitorul nostru. Dacă le descoperim talentele, ei vor prinde aripi să zboare. Să-i găsim așadar, și să le dăm drumul.