Perioada de vârf a epidemiei cauzată de noul coronavirus se pare că a fost depășită în Belgia. Autoritățile federale sanitare au anunțat luni că încep să se gândească la organizarea ridicării treptate a izolării, ne informează Reuters.
Belgia este una dintre țările europene cele mai afectate de pandemie, având în vedere raportul între populaţia totală, numărul contamiărilor şi numărul deceselor din cauza noului coronavirus. Bilanţul zilnic al persoanelor cu COVID-19 spitalizate era duminică de 232 – cel mai scăzut de la 19 martie, scrie news.ro.
Mai mulţi indicatori cu privire la evoluţia epidemiei continuă într-o direcţie bună, a subliniat luni, într-o conferinţă de presă, un purtător de cuvânt al efortului împotriva COVID-19 în Belgia, Emmanuel André.
”Ştim că aceste rezultate sunt munca pe care am depus-o în ultimele săptămâni. Da, prin definiţie, ne îndreptăm către ceea ce numim ieşirea din izolare. Ne gândim, acum, la felul în care să organizăm acest lucru”, a anunţat el.
Guvernul belgian a prelungit săptămâna trecută măsurile menite să oprească răspândirea epidemiei până la 3 mai, iar o şedinţă a Consiliului Naţional belgian de Securitate este prevăzută vineri, în vederea discutării unei relaxări a restricţiilor în Belgia, începând de la 4 mai.
Autorităţile sanitare consideră că perioada de vârf a acestei epidemii ar putea să fi fost depăşită.
Bilanţul zilnic al morţilor a crescut luni cu 168 de decese, iar bilanţul total a crescut la 5.828 de morţi, cel mai mare, la nivel mondial, raportat la milionul de locuitori, excluzând San Marino. Peste jumătate din aceste decese au avut loc în azile de bătrâni şi în cazuri în care se presupune că ar fi fost cauzate de infecția cu noul coronavirus, dar care nu au fost confirmate. Includerea acestor cazuri in bilanț ar explica în parte tributul greu al epidemiei în Belgia.