„Asocierea Precon a dorit și își dorește în continuare semnarea contractului de lucrări 3C2 Biharia- Chiribiș, în acest sens făcând toate demersurile legale necesare, inclusiv solicitând către CNAIR, în două rânduri, așa cum am menționat anterior, respectiv în 22.08.2023 și 29.11.2023, stabilirea datei la care se va semna contractul, fără a primi niciun răspuns din partea CNAIR SA„, susține conducerea Precon după ce ministrul Grindeanu a acuzat că firma care a câştigat licitaţia pentru construirea autostrăzii între Biharia şi Chiribiş a obţinut acest contract în instanţă şi a precizat că reprezentanţii CNAIR au cerut acesteia documentele pentru a fi semnate, dar societatea respectivă contestă acest lucru.
Ca urmare a declarațiilor făcute în cadrul conferinței de presă organizată de CNAIR în data de 16 februarie 2024, în care s-a făcut referire la stadiul contractului 3C2 Biharia- Chiribiș, SC Precon Transilvania SRL dorește să prezinte cronologia procedurii de atribuire a acestuia, astfel:
- 06.2023 – CNAIR a declarat câștigătoare oferta depusă de Asocierea Precon Transilvania SRL;
- 06.2023 – Strabag SRL a formulat contestație împotriva Raportului procedurii 3C2;
- 06.2023 – Construcții Erbașu SA a formulat contestație împotriva Raportului procedurii 3C2;
- 08.2023 – CNAIR a solicitat prelungirea de către Asocierea Precon a garanției de participare cu valabilitate până în 01.11.2023;
- 08.2023 – data începând cu care a devenit obligatorie semnarea de către CNAIR SA cu Asocierea Precon a contractului de lucrări, în conformitate cu prevederile legale incidente;
- 08.2023 – Asocierea Precon a transmis CNAIR dovada prelungirii valabilității ofertei și a garanției de participare până în data de 01.11.2023;
- 08.2023 – CNAIR SA a solicitat Asocierii Precon, comunicarea documentelor în vederea semnării contractului de lucrări;
- 08.2023 – Asocierea Precon a comunicat documentele solicitate de CNAIR, în vederea semnării contractului;
- 09.2023 – Asocierea Precon a solicitat CNAIR comunicarea datei stabilite pentru semnarea contractului;
- 10.2023 – CNAIR a solicitat prelungirea de către Asocierea Precon a garanției de participare cu valabilitate până în 04.01.2024;
- 10.2023 – Asocierea Precon a transmis CNAIR dovada prelungirii valabilității ofertei și a garanției de participare până în data de 04.01.2024;
- 11.2023 – Curtea de Apel București a respins plângerea Strabag, a menținut Decizia CNSC și, implicit, Rezultatul procedurii prin care Asocierea Precon a fost declarată câștigătoare;
- 11.2023 – Asocierea Precon a solicitat CNAIR comunicarea datei stabilite pentru semnarea contractului;
- 12.2023 – CNAIR a solicitat prelungirea de către Asocierea Precon a garanției de participare cu valabilitate până în 04.03.2024;
- 12.2023 – Asocierea Precon a transmis CNAIR dovada prelungirii valabilității ofertei și a garanției de participare până în data de 04.03.2024;
- 01.2024 – Asocierea Precon a depus la CNSC contestație solicitând obligarea CNAIR la semnarea contractului de lucrări 3C2 – Biharia- Chiribiș;
- 02.2024 – CNAIR a solicitat prelungirea de către Asocierea Precon a garanției de participare cu valabilitate până în 08.05.2024;
- 02.2024 – Asocierea Precon a transmis CNAIR dovada prelungirii garanției de participare până în 08.05.2024.
În acest context, Asocierea Precon s-a aflat în situația de a solicita CNSC emiterea unei decizii privind obligarea CNAIR la semnarea contractului de lucrări.
„În acest sens, reiterăm dorința noastră de a semna acest contract cât de repede posibil, fiecare zi de întârziere în începerea proiectării și executării acestuia generând pierderi însemnate companiilor implicate în executarea obiectivului„, au mai transmis acestia.