Incident grav, miercuri dimineața, în localitatea bihoreană Valea lui Mihai, Un bărbat de 78 de ani, din oraș, a fost lovit mortal de un tren InterRegio, care circula între Baia Mare și Viena.
Accidentul s-a produs în jurul orei 10:30. ”Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor – Postul de Poliție T.F. Valea lui Mihai au fost sesizați în urma unui apel primit prin S.N.U.A.U. 112 că, pe raza localității bihorene Valea lui Mihai, trenul InterRegio care circula pe relația Baia Mare – Viena, a accidentat mortal un bărbat. Victima a fost identificată ca fiind un bărbat de 78 de ani, din Valea lui Mihai”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei. Anchetatorii încearcă să afle cum a ajuns bărbatul în fața trenului.
”Polițiști din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea cu exacitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, a precizat comisarul-șef Alina Fărcuța.