Armă letală și cartușe, confiscate de polițiștii de la Arme din locuințele a doi bihoreni, în urma unor percheziții domiciliare.
Vineri, 3 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au efectuat două percheziții domiciliare în localitatea bihoreană Cărăndeni, la două imobile deținute de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
În urma prechezițiilor efectuate, polițiștii bihoreni au descoperit, într-unul dintre imobilele percheziționate, o armă letală lungă, pe care acesta o deținea ilegal. Arma a fost ridicată în vederea confiscării.
În urma administrării probatoriului în cauză, tot vineri, 3 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase l-au reținut pe bărbatul de 46 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
În urma extinderii cercetărilor în cauză, sâmbătă, 4 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au descoperit în locuința unui bărbat de 74 de ani, din localitatea Cărănzel, județul Bihor, 164 de cartușe cu glonț, un cartuș cu alice, toate nepercutate, o lunetă și un binoclu de culoare neagră, în legătură cu care, în urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că ar aparține bărbatului de 46 de ani, din Oradea.
Acesta este bănuit că le-ar fi achiziționat din spațiul comunitar și le-ar fi introdus, ilegal, pe teritoriul României, în cursul lunii decembrie 2019.
Întreaga cantitate de muniție și bunurile descoperite la bărbatul de 74 de ani au fost ridicate în vederea confiscării.
Sâmbătă, 4 aprilie a.c., în baza ordonanței emise de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, față de orădeanul de 46 de ani a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, față de bărbatul de 46 de ani, din Oradea sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, iar față de bihoreanul de 74 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.