Ieri, 12 martie, polițiștii au pus în aplicare 7 mandate de aducere, iar la finalizarea audierilor, față de 6 persoane a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore.Ar fi dedus TVA, în mod nelegal, prejudiciind astfel bugetul general consolidat al statului cu 2.228.140 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.
Conform anchetatorulor, în perioada 2018 – 2021, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, un bărbat de 44 de ani, din municipiul Oradea, reprezentant al două societăți comerciale cu sediul în Oradea, un bărbat de 53 de ani tot din Oradea, reprezentant al unei alte firme cu sediul în Oradea, alți doi bărbați de 45 de 39 de ani tot din Oradea, ambii reprezentanți ai unei societăți comerciale cu sediul în Sânmartin, ar fi înregistrat în evidențele contabile ale societăților respective diverse achiziții de mărfuri și servicii, în baza unor facturi fiscale fictive, emise de șase societăți comerciale cu comportament de tip „fantomă”, din județele Bihor, Timiș și din București, în valoare totală de peste 7 milioane de lei, prin care ar fi diminuat, în mod artificial, impozitul pe profit.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, efectuează cercetări față de șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 37 și 53 de ani, din Oradea și din comunele Lugașu de Jos și Sântandrei și față de șapte societăți comerciale, administrate de aceștia, sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată (110 acte materiale), înșelăciune, complicitate la înșelăciune, tentativă la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals….
În perioada 2019 – 2023, cei doi bărbați, de 45 și 39 de ani împreună cu altul de 47 de ani, din Sântandrei și cu un bărbat de 44 de ani din Oradea, ambii reprezentanți ai unei societăți comerciale cu sediul în Săcădat și un bărbat din comuna Lugașu de Jos, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale orădene, ar fi indus în eroare cinci societăți de asigurări, prin prezentarea ca adevărată a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv prin atestarea, în mod mincinos, a distrugerii, prin incendiere, a unor bunuri (3.335 de cutii cu pantofi și mobilier de bucătărie), în valoare totală de 1.852.647 de lei.. În vedere recuperării prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului și societăților de asigurări, în valoare totală de 4.080.787 de lei, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile și, totodată, s-a dispus poprirea sumelor de bani deținute în conturilor bancare ale cercetaților, până la concurența întregului prejudiciu”, a mai transmis IPJ Bihor”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.