Consiliul Județean Bihor organizează un proiect inedit, intitulat ”Bihorul colindă”. Concertele vor fi susținute în perioada 10-18 decembrie, în diferite zone din județ, printre care Tinăud, Aleșd, Ștei sau Marghita.
Concertele se vor desfășura în Tinăud (10 decembrie), Husasău de Criș (11 decembrie), Aleșd (11 decembrie), Tinca (16 decembrie), Ștei (16 decembrie), Beiuș (17 decembrie), Marghita (17 decembrie), Șuștiu (17 decembrie) și Roșia (18 decembrie).
”Am răspuns cu toată inima, cu tot sufletul, la apelul de a participa la promovarea și redeșteptarea tradițiilor noastre bihorene. Colindele sunt cele mai vechi producții folclorice, din perioada pre-creștină, iar după aceea s-au îmbinat cu perioada creștină. Înainte de ajun se căuta în localitate un loc special, la o răspântie, care se numea vatră. Acolo, oamenii comunității credeau că se întâlnesc viii cu morții. În vatră făceau foc – focul simboliza purificare, simboliza belșug pentru anul care vine. Tinerii stăteau în jurul focului, cântau, colindau, mai și jucau. Adulții, părinții, mergeau să aprindă felinare în stâlpul porții, drept invitație pentru colindători”, a declarat cântăreața Florica Bradu.
Proiectul a fost prezentat de Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, alături de Florica Bradu, artistă de muzică populară, și de inspectorul școlar general de Bihor, Horea Abrudan, cu toții îmbrăcați în costume populare.
Programul concertelor
Festival de colinde tradiționale la Tinăud – 10 Decembrie, ora 16, desfășurare la Parohia ortodoxă
- Grupul de copii al școlii catehetice ”Lumină din lumina ta” al Parohiei Ortodoxe Române din Tinăud
- Ansamblul folcloric ”Datina-Dubașii din Hotar” din Aleșd
- Ansamblul ”Codrenii Bihorului” din Roșia
- Ansamblul ”Dor șuncuian” din Șuncuiuș
- Ansamblul ”Floarea Barcăului” din Marghita
- Maria Alexandra Secan
- Berdie Oana Ștefana
- Andrei Corb
- Roxana Tîrb
- Andrei Dem
Concert de colinde la Husasău de Criș – ora 11.30, 11 decembrie, la Parohia ortodoxă din Husasău de Cris
- Corul de copii al Bisericii ortodoxe ”Sfinții arhangheli Mihail și Gavril” din Husasău de Criș
- Romina Suciu
- Anca Pavel
- Andrada Oros
- Lorena Ianța
- Andreea Drugaș
- Aurica Vaida
Festivalul de colinde tradiționale de Crăciun de la Aleșd – 11 decembrie 2022, ora 14, la Parohia ortodoxă română din Aleșd
- Ansamblul folcloric Datina-Dubașii din Hotar” din Aleșd
- Ansamblul ”Bărdăuța” din Borod
- Ansamblul ”Doruleț” din Luncșoara
- Grup vocal ”Florile Bihorului” din Oradea
- Asociația de părinți ”Floare de Lotus” din Sânmartin
- Corul ”Glasul credinței” din Aleșd
- Corala de bărbați Aleșd
- Grup de colindători din Borod
- Grup de colindători din Peștiș
- Grupul de colindători ai școlii din Beznea
- Grupul copiilor de la Liceul Constantin Șerban
- Grupul de copii al Liceului Alexandru Roman
- Grupul de copii de la Școala din Roșia
- Grupul de copii de la Biserica Valea Mare
- Grupul de copii de la Biserica din Călățea
- Corul Bisericii Vadu Crișului
- Daiana Marușca
- Ina Rus
Tradiții și obiceiuri de Crăciun la Tinca – 16 decembrie la Centru Cultural din Tinca, ora 18
- Corul din comuna Tinca
- Grupul de copii de la Școala din Tinca
- Corul de copii de la Liceul Nicolae Jiga
- Ansamblul folcloric ”Moșuț” – Vadu Crișului
- Ansamblul ”Ardeleana” din Tulca
- Ansamblul ”Muguri și mlădițe de tezaur” din Beiuș
- Corul preoților ortodocși din Protopopiatul Tinca
- Andreea Ardelean
- Andrada Tulvan
Tradiții și obiceiuri de Crăciun de la Ștei – 16 decembrie, la Casa de Cultură Miron Pompiliu din Ștei, ora 17.30
- Colindătorii din Șuștiu
- Colindătorii din Cărpinet
- Colindătoarea din Șuștiu
- Grupul de călugări de la Mănăstirea Izbuc Arhimandrit Mihail Tărău
- Grupul de colindători de la Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” din Ștei
- Colindătorii de la Clubul copiilor din Ștei
- Colindătorii de la Biserica din Lunca
Festivalul de obiceiuri și tradiții de Crăciun de pe Valea Barcăului – Marghita, 17 decembrie, ora 16, la Casa de Cultură
- Grup de colindători din Ghenetea–Steauă
- Grup de colindători Marghita
- Grup de colindători din Ghenetea–Viflaim
- Ansamblul Ardeleana din Tulca
- Ionuț Naghi
- Grup de colindători din Abram–Viflaim
- Ansamblul Lipka din Budoi
- Roxana Berinde
- Andrei Dem
- Ansamblul Datina din Aleșd
- Emilia Borza Șugar
- Lavinia Chifor
- Ansamblul Floarea Barcăului Marghita
Tradiții și obiceiuri de Crăciun de la Beiuș – Leru-i ler – 17 decembrie, în aer liber, ora 16.30
- Ansamblul ”Codrenii Bihorului” din Roșia
- Ansamblul ”Bărdăuța” din Borod
- Voichița Mihoc
- Gudiu Luncan Roxana Lavinia
- Ansamblul ”Muguri și mlădițe de tezaur” din Beiuș
- Remus Bondar
- Aurica Vaida
Tradiții și obiceiuri de Crăciun de la Șuștiu – Briheni, 17 decembrie, la Parohia Șuștiu, ora 13, în aer liber
- Ansamblul ”Codrenii Bihorului” din Roșia
- Daniela Rada
- Tau Simona
- Lupău Maria
- Precup Adriana Marina
- Sidea Denisa Sorina
- Mocan Ciprian Viorel
- Beres Rozalia
- Serb Elena
- Grupul de copii al Parohiei ortodoxe Șuștiu-Briheni
- Grup de colindători ai Școlii gimnaziale Vașcău
- Grupul de călugări de la Mănăstirea Izbuc
- Școala gimnazială Lunca
- Grup de colindători ai Parohiei ortodoxe Lunca
- Adriana Știube
- Colindători ai Parohiei ortodoxe Nucet
- Grup de colindători din Ucraina
- Cristian Țoța
- Grupul de colindători din Parohia ortodoxă Cărpinet
- Cosmina Mateș
- Violeta Nicula
- Ceata de colindători din Șuștiu
Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou de la Roșia, 18 decembrie, ora 11, în aer liber
- Ansamblul folcloric ”Moșuț” – Vadu Crișului
- Ansamblul ”Codrenii Bihorului” din Roșia
- Ansamblul folcloric ”Datina-Dubașii din Hotar” din Aleșd
- Ansamblul folcloric ”Floarea Barcăului” din Marghita
- Marian-Cap Simona Mariana
- Secan Maria Alexandra
- Corb Andrei Darius
- Banda Anca
- Grupul de colindători de la Școala Gimnazială nr. 1 Roșia
- Grupul de colindători din satul Lazuri
- Grupul de colindători al Bisericii Ortodoxe din satul Șuștiu
- Ansamblul folcloric studențesc ”Mugurelul” – UBB Cluj
- Ansamblul de datini și obiceiuri de iarnă Codrulețul din Vorona-Botoșani
- Tau Simona
- Lupău Maria
- Un nou vaccin, disponibil în centrele din Oradea