Meteorologii au emis, azi dimineaţă, o avertizare de vreme rece şi cod galben de vânt care va afecta cinci judeţe din nord-vestul şi vestul ţării. Sunt aşteptate intensificări semnificative ale vântului şi preciopitaţii mixte sub formă de ploaie, lapoviţă şi chiar ninsoare în Bihor, Satu Mare, Arad şi Timiş. Fenomenele meteo extreme vor ţine până miercuri seara.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 15-16 martie precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (15/16 martie) și în prima parte a zilei de joi, în dealurile vestice, dar și în zonele mai joase din Maramureș, Transilvania și nord-vestul Moldovei, se vor semnala și lapovițe și ninsori. La munte, din seara zilei de miercuri vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice, iar din dimineața zilei de joi și în cele estice, sud-estice, precum și pe crestele montane, cu viteze în general de 45…55 km/h. În intervalul menționat, local și temporar, mai ales în zona de câmpie din Crișana și Banat vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55…60 km/h.