Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au crescut în primele 11 luni din 2021 cu 45,1% comparativ cu perioada similară a anului anterior, până la 8,697 milioane, sosirile turiştilor români reprezentând 91%, iar ale celor străini 9%, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.
Pe judeţe, în primele 11 luni ale anului trecut, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari:
- Constanţa – 1,256 milioane
- Braşov – 926.400
- Municipiul Bucureşti – 834.600
- Bihor – 397.200
- Sibiu – 389.500
- Prahova – 389.400
- Cluj – 376.200
- Suceava – 363.800
- Vâlcea – 346.700
- Mureş – 333.600
- Iaşi – 219.000
Înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în:
- Constanţa – 4,508 milioane
- Braşov – 1,793 milioane
- Municipiul Bucureşti – 1,527 milioane
- Bihor – 1,097 milioane
- Vâlcea – 986.500
- Prahova – 807.600
- Suceava – 740.900
- Mureş – 684.100
- Sibiu – 666.900
- Cluj – 666.200
- Caraş Severin – 537.000
- Covasna – 443.300
- Timiş – 385.900
- Iaşi – 372.400
Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania – 100,1 mii persoane, Italia – 67,7 mii persoane, Franţa – 51,6 mii persoane, Israel – 45,2 mii persoane, S.U.A. – 42,7 mii persoane, Ungaria – 41,4 mii persoane, Polonia – 40,9 mii persoane, Regatul Unit – 29,3 mii persoane, Spania – 28,6 mii persoane și Republica Moldova – 27,2 mii persoane.