Nu mai puțin de 368 de tone de îngrășăminte chimice care conțineau azotat de amoniu, substanța care a produs dezastrul apocaliptic din Beirut, au fost găsite de polițiști în curtea unui depozit din Oravița, județul Caraș-Severin. Erau lăsate în plin soare, într-un spațiu neasigurat și neacoperit, spun oamenii legii care au confiscat întreaga cantitate.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin, cu sprijinul Gărzii județene de Mediu, au descins la depozitul unei societăți comerciale din Oravița, care activa în domeniul agricol.
”În urma verificărilor efectuate, (…) au descoperit 216 tone de îngrășământ chimic, compus din azotat de amoniu și calciu, ambalate în saci de 600 kg. fiecare și 152 de tone de îngrășământ chimic compus din azot, fosfor, potasiu și sulf, ambalate în saci de 1.000 kg. fiecare, depozitate necorespunzător în aer liber, în condiții neconforme cu normele legale în vigoare”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Sacii cu periculoasa substanță erau ținuți într-un spațiu deschis, neacoperit, neîngrădit și neasigurat, cu încălcarea condițiilor impuse de Ordonanța de Urgență 195/2005 privind protecția mediului.
La aceeași firmă a fost găsit un recipient de plastic care conținea un produs fungicid, devenit deșeu, cu termenul de valabilitate expirat.
Toată cantitatea de produse chimice a fost indisponibilizată, iar situația este anchetată pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice numai ambalate în locuri protejate și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.
Azotatul de amoniu este substanța responsabilă de explozia de mari proporții care a afectat jumătate din orașul Beirut. Folosit în agricultură, ca îngrășământ, este cunoscut pentru capacitatea de a agrava un incendiu, iar din cauza proprietăților explozive (în anumite condiții), este clasificat ca precursor de exploziv.
Azotatul de amoniu se descompune la încălzire, la temperaturi de aproximativ 150-170 grade Celsius, în apă și oxid de azot, iar la temperaturi de peste 200 grade Celsius, în special dacă este contaminat cu substanțe organice, reacția de descompunere devine explozivă.