Guvernul a adoptat câteva modificări prin care legea pentru angajarea de bone a fost simplificată, ușurând astfel situația părinților, dar și a celor care prestează astfel de servicii. Așadar, bonele vor lucra de acum înainte doar în baza unui contract individual de muncă.
Potrivit comunicatului trasnmis de către Ministerul Muncii, modificarea adoptată de Guvern reglementează ca serviciile acordate de bonă să nu mai fie supuse controlului inspecţiei sociale, totodată nemaifiind aplicabile prevederile Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii serviciilor sociale.
În actul normativ se prevede că exercitarea profesiei de bonă se poate realiza şi printr-un contract individual de muncă încheiat de bonă cu părintele sau reprezentantul legal al copilului, pe lângă modalităţile existente până la această dată- contract de muncă încheiat de bonă cu o persoană juridică sau desfăşurarea activităţii bonei ca persoană fizică autorizată.
O altă modificare stabilește obligatia angajatorului care a încadrat o bona cu contract individual de muncă de a-i întocmi un dosar personal pe care să îl prezinte la solicitarea inspectorilor de muncă, fiind prevăzute și sancțiunile pentru neîntocmirea acestui dosar.
Cei care nu realizează dosarul personal al bonei, riscă amenzi între 2.000 și 6.000 de lei, conform proiectului de lege.
De asemenea, documentul oferă posibilitatea ca persoanele care au calificare de baby-sitter să poată desfașura, în aceleași conditii, profesia de bonă. Măsura urmarește creșterea accesului familiilor la servicii de îngrijire și supraveghere a copilului pe timpul zilei.
DOCUMENT – Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă: