Bugetarii care, în prezent cumulează salariul cu pensia la stat, vor avea termen de 30 de zile pentru a se hotărî dacă rămân cu pensia sau vor rămâne în câmpul muncii. Potrivit ministrului Muncii, Raluca Turcan, termenul va fi aplicat de la data intrării legii în vigoare.
În conferința de presă de miercuri, Raluca Turcan a anunțat că, va fi suficientă o cerere pentru ca cei care care în acest moment cumulează pensia cu salariul de la stat să aleagă ce vor face după ce Legea pensiilor va intra în vigoare. Conform ministrului, forma finală a proiectului va ajunge pe masa parlamentarilor săptămâna viitoare.
”Opțiunea are drept consecință suspendarea pensiei și cei care cumulează, în momentul de față pensia cu salariul la stat, au obligația ca în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii să își declare opțiunea”, a declarat ministrul Muncii.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că, în prezent, aproximativ 35.000 de bugetari primesc și pensie, și salariu. Astfel, potrivit proiectului, atunci când bugetarii ajung să îndeplinească condițiile de pensionare, vor trebui să opteze dacă vor lucra în continuare până la vârsta de 70 de ani, ori aleg sa iasă la pensie.
Raluca Turcan a făcut precizări și în legătură cu legea salarizării
Legat de legea salarizării, ministrul spune că a solicitat ministerelor să prezinte varianta proprie în privința salarizării. Astfe, Ministerul Muncii a identificat următoarele principii:
”Să existe unitate în privința salariului în plată, care se calculează pentru toate categoriile socio-profesionale. Noi propunem ca salariul de bază la care să se raporteze calculul salariilor să fie 2.300 de lei, nivelul salariul minim brut pe economie. Dacă sunt sporuri care sunt necesar a fi acordate, ele să nu depășească 20% din nivelul salariului de baza. Sistemul sporurilor să fie revizuit radical, unele sporuri să fie acordate în sume fixă pentru că presupun expunerea la condiții de muncă identice și altele eliminate și în domeniile respective să se prefere o reașezare pe grilă de salarizare a salariilor în plată”, spune Raluca Turcan.
Niște idioți care desconsideră resursa umană. Cine e prost și renunță la pensie, care este un drept câștigat va mai munci pentru un salariu de nimic. Desigur vor fi câteva excepții unde sa zicem salariul eate unul normal, european, și pensia românească, de mizerie. Intr-o astfe de situație omul va trage până la 70 de ani sau poate 80 dacă vor rămâne tot ăștia la putere.