Colegiul Național „Moise Nicoară” se mândrește, printre elevii performanți, cu încă 3 elevi care datorită rezultatelor deosebite la învățătură au ajuns să câștige burse internaționale uriașe, la universități din SUA și Italia.
După ce, în octombrie 2023, prestigioasa universitate Bocconi-Milano declara admis instant, cu bursă totală, după o competiție crâncenă pe elevul ALEXANDRU N. COIOV, din clasa a XII-a A, Științele Naturii -Bilingv Engleză, luna ianuarie a constituit momentul de anunțare a primelor burse internaționale transatlantice ale anului, acordate în sistem Early Decision, pentru rezultate excepționale.
Începem prezentarea cu 2 elevi beneficiari de bursa transatlantică urmând a continua șirul declarațiilor în numere viitoare:
ERIC DUMA – Clasa a XII-a A, Științele Naturii Bilingv Engleză
La întrebările: Cum ai reușit? Cât de greu a fost? Ce simți acum? Eric ne răspunde cu mare franchețe:
„Admiterea la facultatile de top mondial este o cursă între elev și propria sa ambiție, care, pentru mulți, începe încă din clasa a noua. Îmi amintesc când am venit în Moise cât eram de speriat de noul mediu, cât de timorat de cerințele uriașe… Acest proces a fost mult ușurat de sprijinul pe care l-am găsit în Colegiul Național „Moise Nicoară”, cu toate oportunitățile unice pe care doar el le oferă. Sunt recunoscător că am avut posibilitatea de a-mi obține certificatele CAE și ECDL în cadrul școlii, examene esențiale atât pentru admiterea la facultate, cât și pentru carieră. Am ieșit mult în evidență prin faptul că am susținut examenele Advanced Placement, AP Macroeconomie și AP Studii Politice Comparate, la rândul lor oferite doar de colegiul nostru, pentru toate materiile. Prin punctajele mari obținute am dat dovadă de dedicație și înțelegere a unor principii care sunt predate la facultate, ceea ce a reprezentat un plus la dosarul meu de admitere, cu atât mai mult cu cât, în sistemul nostru educațional, aceste materii nu există ca și materii separate, predate în profunzime..
Integral aici: