Șoferul unui camion a scăpat ca prin minune după ce cabina autotrenului pe care îl conducea a fost făcută praf într-un accident mai puțin obișnuit, petrecut miercuri seara, pe Șoseaua Borșului, la intrarea în satul Sântion. Vehiculul de mare tonaj a fost lovit de un alt camion în timp ce încerca să intre pe șosea de pe un drum fără prioritate.
Martorii susțin că șoferul camionului care voia să intre pe șoseaua principală nu s-a asigurat la efectuarea manevrei. Autotrenul a fost acroșat de remorca unui alt camion care circula dinspre Oradea spre Borș, iar cabina i-a fost pur și simplu smulsă și zdrobită de asfalt.
În ciuda impactului violent, șoferul a ieșit pe picioarele lui din cabina făcută zob. Pentru că nimeni nu a fost rănit, polițiștii au înregistrat incidentul drept o tamponare.
foto: Vlad Chelaru | BihorJust