Peste opt sute de cadre didactice ale Universității din Oradea au fost așteptate marți, 16 ianuarie 2024, la biblioteca instituției academice, pentru a-și alege viitorii reprezentanți în Senat.
Încă de dimineață, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, le-a transmis colegilor săi, pe rețelele de comunicare internă ale instituției, rugămintea de a participa în număr cât mai mare la vot, „pentru a asigura întrunirea cvorumului încă de la primul tur ale alegerilor”, transmite Biroul de Presă.
Universitarii orădeni i-au ales pe cei 48 de noi membri ai Senatului, dintre cei 64 de colegi care și-au depus candidatura. Înaintea scrutinului a fost înregistrată retragerea din cursă a doi candidați: Bodog Florian – Facultatea de Medicină și Farmacie, respectiv Mihăilă Ștefan – Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică.
Cadrele didactice s-au dovedit a fi mai conștiincioase la urne decât studenții lor. Deoarece toți profesorii de la Teologie au votat până la ora 11:00, „circumscripția de vot” arondată facultății și-a închis urna chiar înainte de prânz. La numai o oră după debutul votului, profesorii Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) au atins și ei cifra necesară obținerii cvorumului.
Doi candidați de la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică au obținut același număr de voturi. Este vorba de prof. univ. dr. ing. Pop Mircea Teodor și conf. univ. dr. ing. Pop Petru Adrian. Ei se vor confrunta într-un al doilea tur de scrutin, joi, 18 ianuarie 2024.
Conform prevederilor noii Legi a Educației, mandatul noilor senatori universitari se va derula pe durata a cinci ani, între 2024 – 2029.
Noii senatori ai Universității din Oradea sunt următorii:
Facultatea de Arte:
conf. univ. dr. Corina Andor
conf. univ. dr. Ariadna Mircescu
lect. univ. dr. Anca Spătar
Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură:
prof. univ. dr. habil. Prada Marcela Florina
ș. l. dr. ing. Pop Maria
Facultatea de Drept:
conf. univ. dr. Timofte Claudia
lect. univ. dr. Bodea Bogdan
Facultatea de Geografie, Turism și Sport:
conf. univ. dr. Ștefan Baias
conf. univ. dr. Grama Vasile
Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației:
prof. univ. dr. habil. Bandici Livia
prof. univ. dr. habil. Grava Cristian
conf. univ. dr. ing. Novac Ovidiu-Constantin
ș. l. dr. ing. Coroiu Laura
Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial:
ș. l. dr. ing. Bendea Codruța Călina
ș. l. dr. ing. Blaga Alin Casian
Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică:
conf. univ. dr. ing. ec. Țarcă Ioan Constantin
ș. l. dr. ing. Pop Alin Florin
Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării:
conf. univ. dr. Soproni Luminița
conf. univ. dr. Simion Eduard
Facultatea de Litere:
lect. univ. dr. Cernău Teodora
lect. univ. dr. Tomoioagă Anca
Facultatea de Medicină și Farmacie:
prof. univ. dr. habil. Maghiar Marius-Adrian
prof. univ. dr. habil. Mureșan Mariana-Eugenia
prof. univ. dr. Bungău Simona-Gabriela
prof. univ. dr. Frățilă Ovidiu-Cristian
prof. univ. dr. Pop Ovidiu-Laurean
prof. univ. dr. Porumb Anca
prof. univ. dr. Vaida Luminița-Ligia
conf. univ. dr. Burtă Ovidiu Pavel
conf. univ. dr. Bodog Alin Dănuț
ș. l. dr. Feder Bogdan
ș. l. dr. Vîlceanu Alexandru-Narcis
Facultatea de Protecția Mediului:
prof. univ. dr. ing. habil. Breja Radu Petru
conf. univ. dr. ing. Cheregi Gabriel Remus
conf. univ. dr. ing. Lazăr Andra Nicoleta
conf. univ. dr. ing. Maerescu Cristina Maria
Facultatea din Informatică și Științe:
prof. univ. dr. Macocian Eugen
conf. univ. dr. Căuș Aurel
ș. l. dr. Petruș Adriana
Facultatea de Științe Economice:
conf. univ. dr. Bodog Simona Aurelia
conf. univ. dr. Gherai Dana Simona
lect. univ dr. Negrea Adrian
Facultatea de Științe Socio-Umane:
prof. univ. dr. habil. Barth Karla
conf. univ. dr. Florescu Cristina
lect. univ. dr. Gavriș Aurora
Facultatea de Teologie:
prof. univ. dr. habil. Marius Țepelea
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic:
prof. univ. dr. Florica Orțan.
Senatul universitar încă în funcțiune va valida rezultatul alegerilor din aceste zile în cadrul ședinței sale din data de 8 februarie 2024. Apoi, până la data de 14 februarie 2024, membrii aleși ai Senatului își pot depune candidaturile pentru funcția de președinte al acestui for academic. Viitorul președinte al Senatului Universității din Oradea urmează să fie ales, din rândurile acestuia, la data de 29 februarie 2024.
Miercuri, 17 ianuarie 2024, tot la Biblioteca Universității din Oradea, se va desfășura cel de al doilea tur de scrutin, decisiv, dedicat alegerii reprezentanților studenților în Senat. Reamintim că rezultatul primei runde de alegeri, desfășurată luni, nu a putut fi validat din lipsă de cvorum.
Biroul Comunicare – Universitatea din Oradea