Titlul problemei de drept: Calificarea solicitărilor de preluare a procedurii penale formulate de autorităţile judiciare din Republica Slovenia, în cauzele în care a fost întocmit rechizitoriu (cu cercetare sau fără cercetare penală) drept cereri de preluare a urmăririi penale sau cereri de preluare a judecății (PCA București)
Într-o opinie, se apreciază că respectivele solicitări au ca obiect preluarea de judecată pentru următoarele argumente: cererile de transfer de procedură penală au fost analizate de autorităţile judiciare centrale române, competente în domeniul cooperării judiciare în materie penală, conform art. 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei, în urma controlului de regularitate efectuat, calificându-le ca fiind preluări de judecată; în unele situaţii, rechizitoriile au fost întocmite de autorităţile judiciare slovene în baza mijloacelor de probă administrate în cauză şi transmise autorităţilor judiciare române; din examinarea extrasului din Codul de procedură penală sloven, precum şi din relaţiile obţinute de la autorităţile judiciare slovene, a rezultat că rechizitoriul emis de parchetul sloven reprezintă actul de sesizare a instanţei în vederea judecării cauzei; din corespondenţa purtată, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la nivel de autorităţi judiciare centrale, între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul de Justiţie din Republica Slovenă, precum şi la nivelul Reţelei Eurojust a rezultat că rechizitoriile ataşate cererilor constituie momentul final al fazei de urmărire penală.
În altă opinie, s-a apreciat că solicitările în cauzele penale finalizate printr-un rechizitoriu „fără cercetare” trebuie calificate ca fiind de preluare a urmăririi penale, chiar dacă cererile se referă la preluarea judecăţii, pentru următoarele argumente: în raport de dispoziţiile at. 170 alin. 1, alin. 2 şi alin. 6 din Codul de procedură penală sloven (care prevăd că „judecătorul de urmărire penală poate aproba propunerea ca procurorul general să nu conducă o cercetare dacă datele adunate în legătură cu infracţiunea şi cu făptuitorul constituie o bază suficientă pentru depunerea unui rechizitoriu, aprobare ce poate fi transmisă judecătorului de urmărire penală doar dacă a audiat anterior persoana împotriva căreia a fost formulată acuzaţia; acest rechizitoriu fără cercetare poate fi depus numai dacă există o infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea de până la 8 ani) s-a considerat că procedura desfăşurată de autorităţile slovene nu poate fi calificată ca fiind de urmărire penală în sensul în care aceasta este reglementată de Codul de procedură penală român. Astfel, s-a considerat că în documentele înaintate de autorităţile judiciare slovene nu există un act de începere a urmăririi penale faţă de persoanele cercetate sau vreun alt act cu efect similar şi nici un act de punere în mişcare a urmăririi penale, aceste persoane nu au fost informate cu privire la procedura ce le vizează şi nu au fost audiate în legătură cu acuzaţiile ce li se aduc, cu respectarea garanţiilor oferite de dreptul la un proces echitabil, apreciindu-se că dacă s-ar interpreta altfel s-ar crea o situaţie discriminatorie pentru persoanele vizate de procedura slovenă în raport cu inculpații trimişi în judecată de organele de urmărire penală române.
În opinia noastră, prima soluție este cea corectă.
Obiectul cererii formulate de autoritatea străină nu poate fi modificat. În măsura în care se solicită preluarea judecății, se va aprecia asupra acestei solicitări, ea neputând fi modificată într-o cerere de preluarea a urmăririi penale.
Compatibilitatea dintre judecata a cărei preluare se solicită cu cadrul general al procedurii penale reglementate în România constituie obiect de verificare în cadrul examenului privind admisibilitatea cererii, examen la care va proceda curtea de apel în condițiile art. 131 alin. (4) și (5) din Legea nr. 302/2004.
În acest cadru instanța va verifica inclusiv dacă există sau nu unul dintre motivele de respingere prevăzute la art.133 alin. (2) din lege.
Credem că argumentele pe care se întemeiază opinia contară celei pe care o apreciem corecte s-ar putea subsuma, într-o interpretare nerestrictivă a texului, criteriilor după care se va stabili dacă este sau nu incident motivul de la art. 133 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 204/2004, potrivit căruia cererea statului străin de preluare sau inițiere a procedurilor penale poate fi respinsă dacă „motivul pe care se bazează cererea nu este justificat”.
Cu majoritate a fost adoptat punctul de vedere al INM.
Din dezbateri a rezultat că problema a fost întâlnită doar la nivelul a trei parchete de pe lângă curțile de apel, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a verifica existența unei practici neunitare care să fundamenteze promovarea unui eventual recurs în interesul legii.
În cadrul dezbaterilor s-au conturat 2 opinii – opinia INM și opinia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ultima în sensul că cererea de preluare a procedurii poate face obiectul calificării de către statul solicitat, aceasta urmând a fi calificată ca preluare a urmăririi penale ori de câte ori în cauză, deși a fost întocmit un act de sesizare a instanței, actele efectuate în statul solicitant, în raport cu legislația română, nu sunt acte de urmărire penală, astfel încât nu se poate vorbi despre o urmărire penală efectuată în cauză.
Participanții la întâlnire au stabilit că se impune ca problema să fie discutată și cu ocazia întâlnirii cu președinții secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.
