Titlul problemei de drept: Dacă tipicitatea infracţiunii de camătă prevăzută de art. 351 C.pen. presupune probarea tuturor împrumuturilor acordate de autorul infracţiunii sau trebuie probat efectiv doar caracterul de îndeletnicire (de obicei) (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj)
Autorul întrebării nu a precizat care sunt opiniile diferite identificate în practica judiciară.
În opinia noastră, tipicitatea infracțiunii de camătă presupune probarea efectivă a pluralității actelor necesare pentru a ajunge la consumare. Astfel, din condiția atașată elementului material, respectiv aceea ca darea de bani să se realizeze ca îndeletnicire, rezultă cerința repetabilității actului, ceea ce înseamnă că pentru a intra sub incidența legii penale este necesar un număr suficent de acte din care să rezulte obișnuința, îndeletnicirea autorului.
Prin urmare, având în vedere natura infracțiunii de camătă, respectiv aceea de infracțiune de obicei, consumarea acesteia va fi condiționată de probarea tuturor actelor de executare similare care, analizate separat, nu au caracter infracțional dar care împreună demonstrează caracterul de obișnuință.
În unanimitate a fost agreată opinia INM.
Această problemă de drept a fost dezbătută la întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.