În conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (3) din O. U. G. nr. 43/2002, infracţiunea de abuz în serviciu încadrată în art. 297 alin. (1) C. pen., inclusiv în cazul reţinerii formei continuate şi al aplicării prevederilor art. 35 alin. (1) C. pen., este de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, numai în ipoteza în care s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro. Incidenţa dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) teza I din O. U. G. nr. 43/2002 – potrivit cărora sunt de competenţa Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro – implică reţinerea prevederilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 în încadrarea juridică a faptei de abuz în serviciu.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 21 iulie 2020, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. X. din 31 ianuarie 2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în ceea ce priveşte contradicția dintre considerentele rechizitoriului cu privire la descrierea faptei de la punctul 1, pe de o parte, şi ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, precum şi dispozitivul rechizitoriului, pe de altă parte, referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. imputată inculpatului A., în calitate de executor judecătoresc, cu privire la descrierea faptei raportat la precizările privind destinaţia sumelor de bani cu valoare totală mai mare de 200.000 euro, cu consecinţa imposibilităţii stabilirii competenţei materiale a organului de urmărire penală, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie sau parchetul de pe lângă curtea de apel.S-a dispus, totodată, ca procurorul să comunice judecătorului de cameră preliminară, dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei și s-a stabilit termen pentru finalizarea procedurii camerei preliminare la 7 septembrie 2020.
Prin încheierea nr. 3 din 29 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a restituit cauza privind pe inculpatul A., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. X. din 31 ianuarie 2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Împotriva încheierii nr. 3 din 29 octombrie 2020 şi încheierii din data de 21 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Analizând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în limitele prevăzute de procedura de cameră preliminară și ale contestației formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 2 judecători de cameră preliminară reţine, în principal, următoarele:
Obiectul procedurii de cameră preliminară este descris explicit în cuprinsul dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen. care statuează neechivoc asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ: competenţa instanţei sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Din perspectiva legalităţii sesizării instanţei trebuie analizate şi considerentele Deciziei nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, prin care s-a arătat că: „eliminarea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancțiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenței sale materiale și după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competență pe care le-a adoptat.” În cauză, se constată că parchetul a criticat încheierile contestate, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova, sub aspectele pentru care s-a şi dispus restituirea cauzei la parchet, referitoare la competența de a efectua urmărirea penală în raport cu fapta prezentată la punctul 1 din rechizitoriul nr. X. întocmit la data de 31 ianuarie 2020 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi claritatea descrierii acestei fapte încadrate juridic în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în legătură cu persoanele vătămate, raportat la presupusele actele ilegale de executare îndeplinite de executorul A. în cadrul unor dosare de executare.
În esenţă, potrivit acuzării, infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., care interesează prezenta acuzaţie, constă în fapta inculpatului A. care, în perioada mai 2017 – septembrie 2018, în calitate de executor judecătoresc, ar fi întocmit în cadrul unor dosare de executare acte nelegale de executare, cu nerespectarea prevederilor art. 656, 704, 754-756, 826, 836-857 C. proc. civ., art. 53, 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, cauzând în acest fel, potrivit acuzării, un prejudiciu de 2.627.175 lei persoanelor vătămate.
Presupusul prejudiciu de 2.627.175 lei, exprimat în euro, la cursul valutar din septembrie 2018, este mai mare de 200.000 euro, dar mai mic de 1.000.000 euro.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 2 judecători de cameră preliminară notează că, potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, „în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”
Potrivit art. 13 alin. (1) din O. U. G. nr. 43/2002, „sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în una dintre următoarele condiții:
a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro;”
„(3) Sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute la art. 246, 297 și 300 C. pen., dacă s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.”
Din interpretarea gramaticală şi sistematică a dispozițiilor art. 13 alin. (3) din O. U. G. nr. 43/2002, rezultă că pentru a fi competentă Direcţia Naţională Anticorupţie să efectueze urmărirea penală, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 C. pen., chiar şi în formă continuată, este obligatoriu ca paguba cauzată prin această infracţiune să fie mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.
În prezenta cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu încadrat juridic în dispoziţiile prevăzute exclusiv de Codul penal, în art. 297, dar prejudiciul presupus cauzat nu depăşeşte echivalentul în lei a 1.000.000 euro.
În această situaţie, nu devin incidente prevederile art. 13 alin. (3) din O. U. G. nr. 43/2002, iar Direcţia Naţională Anticorupţie nu era competentă să efectueze urmărirea penală în cauză, în raport de criteriul valoric enunţat în textul legal menţionat şi încadrarea juridică stabilită de organul de urmărire penală.
În raport de dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) din O. U. G. nr. 43/2002, se precizează că, faţă de ipoteza textului legal care face trimitere la infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, prin care trebuie să se fi cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro, se înţelege că acest cuantum al pagubei nu poate să rezulte decât din comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, pentru a fi atrasă competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie în efectuarea urmăririi penale.
Altfel spus, este o condiţie sine qua non pentru stabilirea competenţei de urmărire penală în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie ca infracţiunea, prin care s-a produs prejudiciul mai mare de 200.000 euro, să fie o infracţiune de corupţie/asimilată corupţiei dintre cele reglementate de Legea nr. 78/2000.
Or, în cauză, fapta de abuz în serviciu, cu presupus prejudiciu mai mare de 200.000 euro, a fost încadrată juridic în dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fără ca procurorul să reţină dispoziţiile formei agravate prevăzute în art. 132 din Legea nr. 78/2000, în conformitate cu care funcționarul public care a comis abuzul în serviciu obține pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
De altfel, procurorul a apreciat că nu poate fi dovedită prin probele administrate în cauză decât încadrarea juridică dată prin actul de sesizare, motiv pentru care nu s-a susținut de către acuzare obținerea de către inculpat pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.
Reprezentantul Ministerului Public a arătat, cu ocazia comunicării menţinerii dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpatului A., că nu se impută obținerea unui folos necuvenit de către inculpat pentru sine sau pentru altul.
Încadrarea juridică, pentru faptele în discuţie, a fost precizată expressis verbis de procuror ca fiind cea prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., atât prin rechizitoriu, cât şi prin răspunsul din data de 28 iulie 2020 comunicat în temeiul art. 345 alin. (3) C. proc. pen., în acesta din urmă fiind precizat că probele administrate nu dovedesc obținerea unui folos necuvenit pentru inculpat sau pentru altul.
În consecinţă, faţă de încadrarea juridică dată faptei descrise la punctul 1 în rechizitoriul nr. X., în infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., prin care se presupune cauzarea unui prejudiciu mai mic de 1.000.000 euro, competenţa de a efectua urmărirea penală în cauză revenea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ţinând seama şi de calitatea personală a inculpatului, de executor judecătoresc.
Deopotrivă, se consideră că, urmare a răspunsului din data de 28 iulie 2020, comunicat în temeiul art. 345 alin. (3) C. proc. pen., nu există nicio neclaritate în descrierea acuzaţiilor, fiind precizat, în esenţă, de către procuror că nu a putut fi dovedit că abuzul în serviciu a fost comis în scopul obţinerii de către inculpat a unui folos pentru sine sau pentru altul (motiv pentru care în încadrarea juridică nici nu se regăsesc dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000).
În ceea ce priveşte legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, se constată că nu au fost formulate cereri sau excepţii de către inculpat şi nici nu au fost ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară sesizat cu rechizitoriu.
Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 347 alin. (4) C. proc. pen., în soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută, contestaţia parchetului este întemeiată pentru motivele anterior prezentate, urmând a fi admisă, cu consecinţa începerii judecăţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 2 judecători de cameră preliminară, a admis contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii nr. 3 din 29 octombrie 2020 şi încheierii din data de 21 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori.
A desfiinţat încheierea din data de 21 iulie 2020 şi, în parte, încheierea nr. 3 din 29 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori şi, rejudecând:
În baza art. 347 alin. (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. X. din 31 ianuarie 2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauza penală privind pe inculpatul A.
