Părinţii mai trebuie să aibă răbdare până să îşi poată duce copiii la creşă sau grădiniţă. Monica Anisie, ministrul Educaţiei, a declarat că luni vor fi finalizate normele metodologice cu privire la deschiderea grădinițelor, iar odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial, unitățile de învățământ preșcolar vor putea fi deschise.
După publicarea acestor norme, creşele şi grădiniţele particulare vor putea fi deschise. Pentru unităţile de învăţământ de stat, de azi se pot depune cererile, la cele pe care copiii le-au frecventat până la momentul declanşării pandemiei.
„Suntem trei ministere implicate în realizarea acestor norme metodologice. Ministerul Educației a realizat partea în care sunt menționate activitățile pe care trebuie să le desfășoare în cadrul unităților de învățământ preșcolar cadrele didactice, urmând ca și Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii să completeze cu elementele specifice pentru aceste domenii. Azi cu siguranță vor fi gata normele metodologice”, a declarat ministrul Anisie, la Digi 24.
Detalii aici.