Delia Smaranda Terțan, de profesie medic primar neurolog, doctor în medicină, Spitalul Clinic CF Oradea anunță lansarea unei noi cărți cu postfață semnată de conf. Dr. Ștefan Gencărău.
Lucrarea “Cântecul tău” este povestea unui tânăr în halat alb, dedicat alinării trupești și sufletești a „chinuiților nemuririi”. Val este nevoit ca, într-o societate românească în eternă tranziție spre democrație, să înfrunte furcile caudine ale corupției, dictaturii, grandomaniei, oportunismului din sistemul medical șubred, bolnav, agonizant. Chemarea străbunilor de la Roșia Montana, valorile morale dobândite în familie, dar și cele personale, îi creează tânărului medic culoarul spre regăsire de sine și eliberare.
Întâlnirea cu oameni frumoși, simpli, empatici, dragostea profundă, plină de încercări, străinătatea cu treptele ei de urcat spre desăvârșire profesională, îi metamorfozează devenirea ca om și ca medic. Revenit la matca profesională, clinica începuturilor sale, asistă la prăbușirea temeliei ei sănătoase, dar firave, zidită de puținii colegi idealiști rămași. Justiția a îngenuncheat în fața lui Sauron. Bucuria de a trăi, de a iubi, de a vindeca sau alina, împreună cu neputințele și deznădejdea vremelnică a tinerilor medici români sabotați de hidra sistemului medical corupt, mediocru, plin de nepotisme, Sauroni cu orcii de serviciu, sunt aici.
Tocmai aștern epilogul poveștii tinerilor ca Val, pentru care ACASĂ înseamnă revenirea nostalgică la un timp istoric mitic în care spiritul se luminează de prezența valorilor umane pe care le credeau pierdute. Dar toate gândurile fraternizează cu cei pe care i-am întâlnit, i-am imaginat, mai apoi i-am iubit, căci împreună ne-am spus în fiecare seară- „Unde îți este comoara, acolo îți este și inima”. (Matei 6,21)
Cartea se adresează medicilor tineri plecați în străinătate pentru desăvârșirea profesională sau…pentru pâinea cea de toate zilele.. Ei trebuie să împlinească mitul reîntoarcerii ACASĂ, unde Împăratul tuturor bolilor, cancerul, trebuie învins cu minte și suflet. În egală măsură se adresează celor care, lăsând departe butoanele ruginite ale unui sistem învechit, veșnic subfinanțat, ierarhiile bolnăvicioase care marginalizează pacientul, vor înțelege că viitorul se face doar cu cei lăsați să le crească aripi. Știați că sunt județe în România cu un singur medic oncolog? Oare de ce?
Nu în ultimul rând, o dedic oamenilor din Țara Moților, îndeosebi Roșia Montana, tărâm de poveste atât de disputat între iubitorii de mituri, de istorie și…de aur. E locul în care, orice om își poate începe călătoria inițiatică într-un an sabatic de căutări și regăsire, pornind de la rădăcini, de la matcă, de la Cântecul meu…, ne spune doamna Delia Terțan.
Doamna doctor Delia Terțan este autoarea următoarelor titluri:
- Raportul de gardă în 2021 la editura Primus, avându-i ca mentori pe regretatul scriitor și dramaturg Mircea Bradu și pe prof. univ. Ștefan Gencărău, Universitatea Aix-de- Provence, Marsilia; lucrare lansată la librăria Terțan, Baia Mare.
- A doua schimbare la față în 2010, editura Arca, postfața semnată de Mircea Bradu, lansată la Hotel Elite, Oradea
- Publicarea a 3 eseuri în Antologia ASPRA Vibrația metaforei, 2022,
- Publicarea a două eseuri în Antologiile Apollon-Tăcerea răstignită,
- Publicarea a 10 poezii în Antologia Festivalului Internațional de Creatie Literară Grigore Vieru_Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi, ediția a XI-a, 2023,
- Publicarea a opt poezii în Antologia Ediției a VI-a a Concursului Național de Poezie Radu Cârneci,
- editura Beta, 2023
- Publicarea povestirii „Repovestire de iubire violet” în antologia”Intersecții literare europene”, 2023,
- Publicarea povestirii Repovestire de iubire violet in antologia Raskrsnica Evropske Literature, Festival Udruzenja Svetskih Pesnika, coordonator trandafir Sinpetru, 2023
- Publicarea a cinci poezii in Cartea premianților, Concursul de creație literară Nicomah, coordonator ASPE
- Publicarea a 20 de aforisme în Antologia Festivalului Internațional al Aforismului pentru românii de pretutindeni, ediția a VII-a, Tecuci, 2023
- Publicarea capitolului „Astăzi e ziua ta, zi frumoasă ca tine” în revista trimestrială de cultură, Iași, AS cultural, iunie, 2024
De-a lungul timpului munca a fost apreciată prin următoarele premii literare:
- Premiului Special al Juriului la Festivalul-Concurs Internațional de poezie, proză și grafică „Nicolae Dabija”, Tăcerea răstignită, ediția a II-a, 2022.
- Premiul III la Festivalul Internațional de Creație Literară Vis de toamnă, ediția a X-a, 2022 secțiunea poezie
- Premiul al II-lea la Festivalul-concurs de poezie Emandiana Pecica, ediția a IV-a, februarie 2023
- Premiul III la Festivalul Național de Literatură Armonii de primăvară, ediția a XLV-a, Vișeul de Sus, mai, 2023, secțiunea Volum de proză scurtă
- Premiul III la Concursul național de creație literară, traducere, artă plastică Laudă semințelor celor de față și-n veci tuturor!, Sebeș-Lancrăm, 2023, secțiunea eseu
- Premiul special Ștefan Petică la Festivalul Internațional al Aforismului, Tecuci, 2023
- Premiul I secțiunea Poezie, Concursul Internațional Literar Nicomah, ediția a V-a, 2023
- Premiul al III-lea secțiunea Proză scurtă, Concursul Internațional Literar Nicomah, ediția a V-a, 2023
- Premiul I la Concursul national Eminescu, un vis in asteptare, editia a II-a 2023-2024, sectiunea proza-manuscris.
- Diploma de merit, editia aVII-a a Concursului national de proza Nicolae Velea, 2023
Link către lucrare: https://www.zupia.ro/shop/roman/dragoste/cantecul-tau/?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR0t6DLipvRDALAi2bVS1_pN3k46LdkIg5VcU7lnv6ngFuYf-dYr8wK7lJ8_aem_E_dJn7usGzcosr85lkb4eA