La nivel național se derulează patru programe de sănătate, după cum urmează: 1. Program comunitar de sănătate publică; 2. Program de prevenire și control al bolilor netransmisibile; 3. Program de sănătate a copilului și familiei; 4. Program de administrație sanitară și politici de sănătate”. Primele două sunt structurate în subprograme, unele dintre acestea fiind finanțate atât de la bugetul de stat, cât și din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Juristul Dorel Dulău, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, a prezentat gama de servicii medicale preventive gratuite destinate copiilor: „Încă de la începutul mandatului la CAS Bihor, am pus accent pe serviciile medicale de prevenție gratuite, în special pe cele pentru copiii de până la trei ani. Copiii cu vârste de până la trei ani beneficiază de consultații care constă în: verificarea funcționării optime a inimii, depistarea problemelor de șold care ar putea afecta mersul, analizarea stadiului dezvoltării danturii, văzului și auzului copilului, precum și identificarea eventualelor deficiențe ale dezvoltării psihomotorii a copilului care ar putea indica tulburarea de spectru autist.
De asemenea, este important de știut că, în cadrul consultațiilor preventive decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bihor, la categoria de vârstă între zero și trei ani, medicul poate prescrie tratamente pentru copil și poate elibera trimiteri la analize și investigații sau către medicul de specialitate din ambulatoriu.
Consultațiile preventive se acordă la ieșirea din maternitate, după o lună, la domiciliul copilului sau la cabinetul medicului de familie, precum și la două, patru, șase, nouă, 12, 15, 18, 24 și 36 de luni, la cabinetul medicului de familie”.
Șeful CAS Bihor îi îndeamnă pe bihoreni să profite de gama diversă de consultații gratuite pentru copii și să apeleze, în acest sens, la medicii de familie: „Atât părinții, cat și ceilalți membri de familie, cum ar fi bunicii, trebuie să știe că statul român protejează sănătatea nou-născutului și copilului cu vârsta de până la trei ani prin servicii de prevenție decontate de CNAS, medicul de familie fiind direct implicat în acordarea acestor servicii medicale.
Este important să fie luată legătura cu medicul de familie, atât pentru înregistrarea copilului în lista de pacienți, cât și pentru ca medicul de familie să afle de eventualele probleme de sănătate ale acestuia. Ca argument, vă prezint datele statistice naționale aferente lunii iulie a acestui an: s-au născut 10.032 de copii, iar medicii de familie au raportat 48.117 de consultații acordate copiilor de până la trei ani. Tot din datele statistice deținute în programele funcționale la nivelul caselor județene de asigurări de sănătate rezultă că, urmare a acestor consultații preventive, au fost identificate multiple probleme de sănătate la copii, în acest sens fiind efectuate, printre altele, electrocardiograme, servicii de kinetoterapie, tratamente pentru displazia luxantă a șoldului aplicate în primele șase luni de viață a copilului.
De aceea, îi îndemnăm pe toți părinții să solicite aceste servicii medicale de prevenție, să ia legătura cu medicii pentru a preveni sau a descoperi în forme incipiente anumite probleme de sănătate ale copilului.
În concluzie, pentru binele copiilor bihoreni, pentru consolidarea stării de sănătate a acestora, sperăm ca județul nostru să fie fruntaș la accesarea serviciilor medicale de prevenție decontate de CAS Bihor”.