„Nu pot să dau un preţ estimat, pentru că vreau să fie o piaţă corectă a vânzării cărnii de miel în perioada sărbătorilor pascale. Din discuţiile pe care le-am avut cu fermierii, mi-au spus foarte clar că vor avea un preţ decent astfel încât să poată să-şi scoată cheltuielile şi, bineînţeles, să aibă şi un mic profit, pentru că toată lumea munceşte pentru acest lucru”, a spus Florin Barbu la Prima TV.
Miel de Paște la un preț corect
Ministrul Agriculturii a mai spus că, anul trecut, kilogramul de carne de miel „a fost undeva la 25 de lei”. Întrebat dacă anul asta va fi mai mult, ministrul Agriculturii a răspuns: ”Eu nu cred că va fi. Eu sunt sigur că fermierii români vor vinde la preţul corect”. „Nu pot să influenţez piaţa. Dacă în calitatea mea de ministru dau un preţ, sigur că voi influenţa piaţa. Nu vreau să fac acest lucru. Sunt sigur că fermierii vor avea un pret corect pentru români la carnea de miel”, a adăugat Florin Barbu.