Autoritățile din Ungaria au informat Poliția de Frontieră Română cu privire la faptul că cetățenii români care doresc să tranziteze teritoriul statului vecin spre ţări din vestul Europei o pot face doar pe anumite culoare de tranzit.
Oficialii statului vecin au precizat că, începând cu 1 septembrie 2020, cetăţenii străini nu pot intra în Ungaria în scop de şedere, cu excepţia situaţiilor care fac obiectul unor derogări. Este vorba despre:
- participarea la o procedură administrativă sau judecătorească, prin prezentarea unui document eliberat de o instanţă sau de o instituţie;
- realizarea unei activități de afaceri sau a unei alte activități profesionale, justificată printr-o invitaţie eliberată de autorităţi publice centrale, locale sau de regii autonome;
- scopuri medicale, prin prezentarea unei scrisori medicale sau a unei alte adeverinţe medicale;
- participarea la examene a elevilor şi studenţilor, în cazul în care instituţia de învăţământ atestă acest fapt printr-o adeverinţă;
- participarea la ceremonii ale unor rude apropiate (căsătorie, deces, botez);
- îngrijirea rudelor, conform Articolului V din Codul Civil din Ungaria;
- participarea la evenimente internaționale în domeniile sportiv, cultural sau religios;
- alte motive legitime.
De asemenea, se pot acorda derogări angajaţilor care lucrează în domeniul transportului de mărfuri când intrarea în ţară vizează deplasarea la punctul de lucru (de plecare a transportului), respectiv întoarcerea în ţară în urma finalizării transportului de mărfuri, dovedită cu adeverinţă de la angajator;
Cererea de derogare va fi adresată poliţiei locale competente, în funcție de punctul de intrare pe teritoriul ungar. În cazul persoanelor care sosesc cu avionul pe aeroportul din Budapesta, poliţia competentă este cea a Sectorului XVIII Budapesta. Solicitările de derogare se transmit exclusiv pe cale electronică în limba maghiară sau engleză, la adresa https://ugyintezes.police.hu/en/home.
Documentele care au stat la baza justificării derogării vor trebui prezentate în original autorităţilor ungare de frontieră la data intrării în ţară.
Autoritățile ungare pot permite accesul în Ungaria, pentru o perioadă de maximum 24 ore, pentru cetățenii statelor vecine cu Ungaria, pe o rază de maximum 30 de kilometri de la frontieră. Aceştia sunt obligaţi să rămână în raza de 30 de kilometri şi trebuie să părăsească teritoriul maghiar în maximum 24 de ore.
Lucrătorii sezonieri din România pot, de asemenea, intra pe teritoriul Ungariei, cu condiția ca angajatorul ungar să transmită poliției ungare un formular electronic cu datele de identificare ale acestora. Punctele de trecere a frontierei în acest scop vor fi stabilite de conducerea poliției ungare.
Pentru mai multe informaţii poate fi consultat site-ul Ministerului Afacerilor Externe http://www.mae.ro/node/51934