Mașinile folosite pentru transporturi în cadrul unor misiuni de protecție civilă sau misiuni umanitare pe teritoriul României sau care tranzitează România în acest scop, ar putea beneficia de scutire de la plata vinietei. În acest sens, Ministerul Transporturilor a publicat, în dezbatere publică, un proiect care prevede introducerea acestei măsuri.
“Vehiculele care efectuează transporturi în cadrul unor misiuni de protecție civilă sau misiuni umanitare pe teritoriul României sau care tranzitează România în acest scop beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare, pe baza solicitării transmise Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. de Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.”, este menționat în proiect.
Așadar, această măsură va fi aplicată atât în cazul mașinilor înmatriculate în țara noastră, cât și a celor din străinătate. Pentru a obține scutirea de la plata rovinietei, șoferul va transmite o cerere Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu cel puțin o zi înainte de data efectuarii transportului.
Solicitarea cuprinde lista numerelor de înmatriculare ale vehiculelor, însoțită de copii ale certificatelor de înmatriculare ale acestora, precum și perioada de desfășurare a transporturilor pe teritoriul României.
DOCUMENT – Proiect de OUG pentru modificarea și completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România: