Parteneri de la patru universități europene din: Irlanda, Bulgaria și România, susțin patru universități pakistaneze în scopul de a își dezvolta programe educaționale în domenii de top, precum realitatea virtuală și realitatea augmentată.
Timp de trei zile, între 27 și 29 iunie 2024, Universitatea din Oradea este gazda primei întâlniri din cadrul proiectului „CApacity building in TeaCHing of AR/VR – CATCH_VR”. Proiectul, susținut de Comisia Europeană, își propune ca, pe durata a trei ani, să dezvolte o programă universitară pentru diplome de tipul Digital Twin Graduate Degree, la Universitatea de Inginerie și Tehnologie „MEHRAN”, din provincia Sindh – Pakistan.
„Prin acest program, universitățile europene pun la dispoziția partenerilor pakistanezi cunoștințele necesare pentru a dezvolta studii de master în domeniile realității virtuale și al realității augmentate, cu perspectiva continuării cercetării la nivel de doctorat”, explică prof. univ. dr. ing. habil. Radu-Cătălin Țarcă, de la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică (FIMT) a Universității din Oradea, membru în echipa proiectului „CATCH_VR”.
La rândul său, prof. dr. emerit Bhawani Shankar Chowdhry, conducătorul delegației universitarilor pakistanezi, spune că proiectul este extrem de important pentru regiunea în care se află Universitatea MEHRAN. „Sunt peste 400 de mari întreprinderi doar în capitala provinciei, Karachi. Este o piață a muncii care cere aceste meserii, iar noi nu avem încă programele universitare necesare pentru a răspunde acestei cereri”, spune universitarul pakistanez. Unul din obiectivele programului este acela de a „stopa plecarea specialiștilor din Pakistan spre țările occidentale și de a crea, în țară, o piață viabilă pentru industrii de tip 4.0, atât în domeniul academic, cât și în cel al afacerilor”.
Parteneri în cadrul proiectului CATCH_VR sunt: Universitățile irlandeze din Limerick și Cork, Universitatea Tehnică din Sofia, Universitatea din Oradea și universitățile tehnice: MEHRAN, GIK Institute, Peshawar și QUAID-E-AWAM din Pakistan.