În Monitorul Oficial Partea I nr. 889/4.IX.2024 a fost publicată DECIZIA Nr.228 din 23 aprilie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 982, 988 și 994 din Codul de procedură civilă, precum și ale art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția ridicată și a stabilit că următoarele prevederi sunt constituționale: — Art. 982 din Codul de procedură civilă: „La primul termen de judecată, dacă părțile sunt prezente, instanța le va lua declarație cu privire la fiecare dintre bunurile supuse partajului și va lua act, când este cazul, de recunoașterile și acordul lor cu privire la existența bunurilor, locul unde se află și valoarea acestora.”;
— Art. 988 din Codul de procedură civilă: „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea.”;— Art. 994 din Codul de procedură civilă: „(1) În toate cazurile, asupra cererii de partaj instanța se va pronunța prin hotărâre.
(2) Sumele depuse de unul dintre coproprietari pentru ceilalți, precum și cele rezultate din vânzare vor fi împărțite de instanță potrivit dreptului fiecărui coproprietar.
(3) În cazul în care partajul nu se poate realiza în niciuna dintre modalitățile prevăzute de lege, instanța va hotărî închiderea dosarului. Dacă se introduce o nouă cerere de partaj, încheierile de admitere în principiu prevăzute la art. 985 și 986 nu au autoritate de lucru judecat.”;
— Art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013:
„(1) Cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel:
a) stabilirea bunurilor supuse împărțelii — 3% din valoarea
acestora;
b) stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce
se cuvine fiecărui coproprietar — 50 lei pentru fiecare coproprietar;
c) creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună — 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită;
d) cererea de raport — 3% din valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;
e) cererea de reducțiune a liberalităților excesive — 3% din valoarea părții de rezervă supusă reîntregirii prin reducțiunea liberalităților;
f) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia — 3% din valoarea masei partajabile.
(2) Dacă cererile în materia partajului judiciar prevăzute de alin. (1) se formulează în cadrul aceleiași acțiuni, aceasta se taxează cu o singură taxă de 5% din valoarea masei partajabile.”.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât sunt ambigue, incomplete din punct de vedere redacțional, greu de înțeles de către justițiabili și greu de aplicat de către judecători. Aplicarea acestora le încalcă justițiabililor drepturile personalității. În acest sens, autorul excepției apreciază că dispozițiile legale din materia partajului judiciar din Codul de procedură civilă trebuie completate sau modificate cu sintagme propuse de el.
De asemenea, prezintă în mod succint motivele din cadrul procesului succesoral care au determinat ridicarea prezentei excepții de neconstituționalitate.
În ceea ce privește prevederile art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 arată că cererile în materia partajului succesoral sunt taxate exagerat de mult, motiv pentru care mulți cetățeni renunță la succesiune. Statul ar putea interveni în reducerea acestor taxe, însă există procedura privind scutirea, reducerea, eșalonarea sau amânarea pentru plata taxelor judiciare reglementată de art. 42 din ordonanța de urgență mai sus menționată și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Această procedură este greoaie și duce la atingerea drepturilor personalității.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 — Statul de drept, art. 20 — Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 — Accesul liber la justiție, art. 24 — Dreptul la apărare, art. 44 — Dreptul de proprietate privată. De asemenea, se invocă prevederile art. 6 privind respectarea personalității juridice, art. 8 privind dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor juridice naționale, art. 12 privind dreptul la viață privată și de familie și ale art. 17 privind dreptul de proprietate din Declarația universală a drepturilor omului, precum și „prevederile tratatelor/pactelor internaționale în materia moștenirii la care România este parte semnatară”.
Judecătoria Zalău apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 982, 988 și 994 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că susținerile autorului acesteia vizează, în esență, aspecte referitoare la soluționarea cauzelor de către instanțele judecătorești și nu motivează aspecte care să releve o posibilă contrarietate cu normele Legii fundamentale, ceea ce nu este suficient pentru declanșarea unui control de constituționalitate.
Așadar, pornind de la condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate impuse prin prevederile Legii nr. 47/1992, Curtea a subliniat, în considerentele Deciziei nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, că excepția de neconstituționalitate prezintă, în mod inerent și intrinsec, o anumită structură, cuprinzând trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte. Curtea a observat că, dacă primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate, determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Curtea a statuat că excepția va fi respinsă ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în ipoteza în care, deși este, în mod formal, motivată, cuprinzând toate cele trei elemente enumerate, totuși motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat. În cauza de față, date fiind caracterul general al textelor pretins încălcate, precum și lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor legale criticate în raport cu acestea, nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituționalitate, astfel încât excepția ridicată nu este o veritabilă excepție de neconstituționalitate. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 982, 988 și 994 din Codul de procedură civilă apare ca fiind inadmisibilă.
Totodată, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit, în fapt, de modul de reglementare a soluției legislative din art. 982, 988 și 994 din Codul de procedură civilă. Însă Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra unor prevederi de lege ferenda, pentru că nu are competența de a modifica dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate și nu are nici competența de a crea noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigențele constituționale și să constate constituționalitatea sau neconstituționalitatea acestora (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 367 din 14 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, paragraful 14, sau Decizia nr. 162 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, paragraful 27). În consecință, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și sub acest aspect.
În continuare, referitor la critica autorului excepției de neconstituționalitate privind valoarea ridicată a taxei judiciare de timbru, Curtea reține că prevederile art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 au mai format obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la pretinsa încălcare a accesului liber la justiție, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 584 din 14 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 124 din 5 februarie 2021, paragrafele 17 și 18, prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Curtea a reținut că accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Curtea a constatat, de asemenea, că legiuitorul are deplina legitimitate constituțională să impună taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului, iar stabilirea modalității de plată a taxelor judiciare de timbru, ca de altfel și a cuantumului lor este o opțiune a legiuitorului, ce ține de politica legislativă fiscală. Atât obligația de plată a taxelor judiciare, cât și excepțiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor aflați în situații identice, precum și tuturor litigiilor de aceeași natură.
Distinct de acestea, în situația în care părțile nu pot plăti taxele judiciare de timbru din cauza cuantumului stabilit potrivit legii, prin prevederile art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, instanța judecătorească are posibilitatea să acorde scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, iar, în mod excepțional, instanța poate acorda aceste facilități fiscale în alte cazuri în care apreciază că, față de datele referitoare la situația economico-financiară a persoanei juridice, plata taxei judiciare de timbru la valoarea datorată ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a acesteia. Aceste prevederi legale lasă la aprecierea instanței de judecată stabilirea ajutorului public judiciar, deoarece, pe de o parte, dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 reglementează criteriile în funcție de care beneficiul de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 din aceasta se avansează de către stat fie în întregime, fie în proporție de 50%, iar, pe de altă parte, alin. (3) al aceluiași articol are în vedere și alte cazuri în care ajutorul public judiciar se poate acorda, proporțional cu nevoile solicitantului (a se vedea în acest sens, Decizia nr. 384 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 24 septembrie 2021, paragraful 16).
