Decizia CCR care desființează supraimpozitarea pensiilor speciale afectează reforma pensiilor speciale din cererea 3 de plată din PNRR
Curtea Constituțională a decis, joi, că supraimpozitarea pensiilor speciale, adoptată anterior de Guvern și Parlament în cadrul reformei pensiilor speciale, este neconstituțională.
„În esenţă, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a impozitului care se bazează pe partea contributivă şi pe partea necontributivă a pensiilor, precum şi pe doi indicatori variabili [câştigul mediu salarial brut şi câştigul mediu salarial net], textul nu precizează care este în concret modalitatea de calcul a părţii contributive, respectiv perioada la care se raportează partea contributivă a venitului din pensii, ceea ce determină încălcarea prevederilor art.1 alin.(5) din Constituţie”, a transmis, joi, CCR, într-un comunicat de presă.Potrivit documentului citat, de asemenea, Curtea a reţinut că „raportarea la aceiaşi indicatori variabili se menţine şi în cazul pensiilor care au doar componentă necontributivă, respectiv pensiile militare”.
„Din moment ce indicatorii folosiţi în formula de calcul nu sunt constanţi, iar valoarea lor se stabileşte anual, odată cu adoptarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv, textul de lege criticat creează premisele pentru ca pensia aflată în plată să fie permanent repusă în discuţie şi să fie supusă unei recalculări anuale, prin raportare la fiecare nou nivel al câştigului salarial mediu brut şi al câştigului salarial mediu net, ceea ce încalcă dispoziţiile art.1 alin.(3) şi (5), precum şi ale art.15 alin.(2) din Legea fundamentală”, a mai transmis CCR.
„Curtea a constatat că, în aceste condiţii, rămân aplicabile dispoziţiile Codului fiscal referitoare la cota de impozit de 10% aplicabilă fiecărei surse din fiecare categorie de venit impozabil. Decizia este definitivă şi general obligatorie”, a mai transmis instanţa constituţională.