În Monitorul Oficial Partea I nr. 962/25.IX.2024 a fost publicată Decizia nr 187 din 26 marte 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), ale art. 59 alin. (6) și ale art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Uniunea Națională a Barourilor din România, prin președinte — avocat Constantin Bălăcescu art. 1 alin. (3), ale art. 59 alin. (6) și ale art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat cu următorul conținut:
— Art. 1 alin. (3): „Constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire și de înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatată și din oficiu.”;
— Art. 59 alin. (6): „Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaților din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”;
— Art. 107: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.
(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi.” sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 1 alin. (3) Legea nr. 51/1995 au un caracter impredictibil și retroactiv. Arată că aceste dispoziții de lege au fost introduse prin Legea nr. 255/2004, iar la acea dată în România deja funcționa, înființată în temeiul legii, Uniunea Națională a Barourilor din România. Cu toate acestea, existența acesteia este contestată, în temeiul art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, apreciindu-se că este în ilegalitate, în afara „UNBR”.
Arată astfel că, pe de o parte, legea prevede generic existența unei structuri naționale „UNBR”, dar, pe de altă parte, nu indică niciun element de identificare, de localizare a acesteia. Ca atare, apreciază că textul este deficitar și imprecis, atât prin prisma faptului că este folosit pentru a împiedica să funcționeze o structură legal înființată, cum este Uniunea Națională a Barourilor din România (autoare a excepției), cât și prin aceea că, ipotetic, permite „înființarea de barouri în afara UNBR”, atâta vreme cât acesta nu este identificat.
De asemenea, mai susține că art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 este un text sancționator, fiind introdus în lege după modificarea acesteia prin Legea nr. 255/2004, adică mult după constituirea Uniunii. În acest context, apreciază că, în forma actuală, dispozițiile art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 sunt impredictibile, fiind generatoare de arbitrar și abuzuri în instanțe. Referitor la dispozițiile art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995, autoarea excepției apreciază că acestea sunt impredictibile și încalcă principiul separației puterilor în stat și principiul neretroactivității legii.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține că reglementarea criticată din Legea nr. 51/1995 a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 349 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 10 august 2017, Decizia nr. 648 din 19 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1210 din 21 decembrie 2021, Decizia nr. 70 din 24 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 8 iulie 2022, sau Decizia nr. 139 din 21 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 3 august 2023, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.
Astfel, prin Decizia nr. 349 din 11 mai 2017, precitată, paragraful 17, Curtea a reținut că organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activități ce prezintă interes pentru societate, este firească și necesară, în vederea stabilirii competenței, a mijloacelor și a modului în care se poate exercita această profesie, precum și a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. De asemenea, prin Decizia nr. 233 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004,
Curtea a reținut că legiuitorul are libertatea de a reglementa condițiile în care pot fi constituite, organizate și în care funcționează diferite tipuri și forme de asociație, inclusiv să dispună constituirea obligatorie a unor asociații pentru exercitarea unor profesii ori îndeplinirea unor atribuții de interes public. Barourile și Uniunea Națională a Barourilor din România sunt asociații profesionale cu un specific deosebit, iar activitatea desfășurată de aceste asociații și de membrii lor este una de interes public, ceea ce impune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar și în ceea ce privește calitățile membrilor, condițiile de organizare și funcționare, nedemnitățile, incompatibilitățile, răspunderea disciplinară și altele.
Așa fiind, prevederile de lege criticate din Legea nr. 51/1995 au fost edictate de legiuitor cu scopul de a proteja relațiile sociale referitoare la exercitarea unei profesii liberale, respectiv profesia de avocat, astfel încât aceasta, ca de altfel și alte profesii reglementate de norme speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii, și nu împotriva ei.
Prin Decizia nr. 70 din 24 februarie 2022, precitată, paragrafele 18—20, Curtea a reținut, ținând seama de jurisprudența sa anterioară, că, în concepția legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat și care funcționează după reguli stabilite de lege. Această opțiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca fiind neconstituțională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistențe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcționează nu contravin principiilor constituționale.
Faptul că accesul la profesia de avocat este condiționat de satisfacerea anumitor cerințe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei. Așa fiind, Curtea a menționat că, potrivit art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, constituirea și funcționarea de barouri în afara acesteia fiind interzise, iar actele de constituire și de înregistrare ale acestora sunt nule de drept.
De asemenea, exercitarea oricărei activități de asistență juridică specifică profesiei de avocat de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou și în tabloul avocaților acelui barou constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale. Curtea a reținut că organizarea avocaților în barouri și a barourilor în Uniunea Națională a Barourilor din România nu contravine normelor din Constituție.
Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activități ce prezintă interes pentru societate, este firească și necesară, în vederea stabilirii competenței, a mijloacelor și a modului în care se poate exercita această profesie, precum și a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Prin urmare, normele în baza cărora funcționează Uniunea Națională a Barourilor din România nu contravin principiilor constituționale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta. Totodată, la paragrafele 21 și 22 din aceeași decizie,
Curtea a reținut că, deși avocatura este o profesie liberală și independentă, exercitarea sa trebuie să se desfășoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, rațiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare și interzicerea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiași activități, fără suport legal.
O atare soluție legislativă nu poate fi calificată însă ca venind în contradicție cu dreptul de asociere. Curtea a reținut că incriminarea și sancționarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activități, pentru care se cere o anumită pregătire și care, în consecință, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanță deosebită, inclusiv a vieții și integrității fizice și psihice ale persoanei, precum și a intereselor patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare și fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare.
Faptul că aceleași cerințe, cu aceleași consecințe juridice, au fost impuse și profesiei de avocat este o opțiune a legiuitorului, determinată de o anumită oportunitate, care intră în activitatea de legiferare a Parlamentului.
Prin Decizia nr. 30 din 19 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 23 martie 2021, paragrafele 37 și 38, Curtea a reținut că nulitatea actelor de constituire și de înregistrare de barouri în afara Uniunii Naționale a Barourilor din România, dispusă prin prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, precum și încetarea de drept a efectelor oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare prevederilor legale, în temeiul dispozițiilor art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995, reprezintă intenția legiuitorului ca profesia de avocat să se exercite numai cu respectarea legii, iar nu împotriva ei.
Cu privire la pretinsa încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea Constituțională a observat că prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, reținut că din succesiunea în timp a actelor normative rezultă că formele de organizare la nivel teritorial a profesiei de avocat, indiferent de denumirea acestora („barouri”, „colegii”), nu au fost niciodată desființate în România, operațiunea juridică utilizată de legiuitor fiind aceea a transformării persoanei juridice, în sensul că prin același act normativ s-a prevăzut desființarea persoanelor juridice existente, concomitent cu înființarea în locul acestora a unor alte persoane juridice, ca succesoare în drepturi și obligații ale celor dintâi.
Aceeași este situația și în privința formelor de organizare la nivel național („Uniunea Avocaților din România”, „Uniunea Barourilor din România”, „Uniunea Colegiilor de Avocați din România”, „Consiliul Central al Colegiilor de Avocați”, „Uniunea Națională a Barourilor din România”), cu singura mențiune că pentru o scurtă perioadă (între 14 februarie 1950 și 21 iulie 1954) profesia de avocat a rămas fără o structură organizatorică la nivel național. Din această perspectivă, în România a existat o continuitate a organizării și exercitării profesiei de avocat, iar înființarea persoanelor juridice succesoare s-a făcut direct în temeiul legii, fără nicio altă formalitate ulterioară.
S-a subliniat, totodată, că Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementează forme unice și exclusive de organizare profesională a avocaților în România, în sensul că această profesie poate fi exercitată numai de avocați înscriși în barou (existând și funcționând câte un singur barou în fiecare județ), care face parte din Uniunea Națională a Barourilor din România, ca unică structură națională a ordinului profesional al avocaților din România.
Așa fiind, prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, precitată, instanța supremă a statuat că persoanele care exercită activități specifice profesiei de avocat în cadrul unor barouri paralele cu cele care ființează în temeiul legii, indiferent dacă acestea au fost/vor fi (fost) constituite după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 ori au existat și anterior, dar și-au continuat activitatea ulterior acestei date, au reprezentarea subiectivă a faptului că acționează dincolo de cadrul legal în vigoare, căci acesta are suficientă precizie și claritate pentru a permite destinatarilor lui să îl înțeleagă și să își conformeze conduita dispozițiilor sale, fiind astfel exclusă posibilitatea invocării erorii, ca o cauză de neimputabilitate prevăzută de Codul penal.
Cu alte cuvinte, latura subiectivă a infracțiunii analizate se află în strânsă legătură cu latura ei obiectivă, mai precis cu cerința esențială a exercitării „fără drept” a activităților specifice profesiei de avocat, a cărei îndeplinire conduce la concluzia că o persoană aflată într-o asemenea situație acționează cu intenția de a leza valorile sociale ocrotite prin norma juridică incriminatoare, urmând ca organele judiciare să analizeze in concreto vinovăția fiecărei persoane cercetate pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
De altfel, prin Decizia nr. 30 din 19 ianuarie 2021, mai sus menționată, paragraful 39, Curtea Constituțională a reținut că problema referitoare la modul de exercitare a profesiei de avocat în România a format și obiectul analizei Curții Europene a Drepturilor Omului, care, prin Decizia de admisibilitate din 12octombrie 2004, pronunțată în Cauza Pompiliu Bota împotriva României, a declarat ca inadmisibilă cererea cu privire la încălcarea libertății de asociere, consacrată de prevederile art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, Curtea de la Strasbourg a reținut că printre obiectivele statutare ale asociației al cărei președinte este reclamantul figura crearea de barouri, ceea ce contravenea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, care interzice crearea de barouri și exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaților din România, aceasta din urmă neputând fi analizată ca o asociație în sensul prevederilor art. 11 din Convenție, întrucât ordinele profesiilor liberale sunt instituții de drept public, reglementate de lege, care urmăresc scopuri de interes general.
