Curtea Constituțională a României (CCR) a explicat, într-o decizie publicată, miercuri, pe pagina sa de internet, de ce a admis excepția formulată de Avocatul Poporului și 51 de deputați și a declarat neconstituționale dispoziții ale OUG 6/2016 prin care SRI a fost reintrodus în activitatea de urmărire penală. Actul criticat arăta că SRI putea fi desemnat organ de cercetare penală special pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică.
Avocatul Poporului critica, printre altele, reglementările care ”conferă ofițerilor de informații dreptul de a efectua acte de urmărire penală, din dispoziția procurorului, aceștia putând fi desemnați organe de cercetare penală specială.” În plus, OUG 6/2016 ”antrenează consecințe negative în planul garantării dreptului la viață intimă, familială și privată, arăta instituția condusă de Renate Weber.
Avocatul Poporului mai explica faptul că prevederea din OUG 6/2016 potrivit căreia ”preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau unul dintre judecătorii anume desemnaţi de către acesta verifică modul de punere în aplicare în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (…) a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală” încalcă separația puterilor în stat.
Extrase din decizia 55/2022 a CCR:
Curtea constată că, din perspectiva necesității realizării securității naționale, este justificată modalitatea de înființare și de funcționare a C.N.I.C., fapt ce decurge din interpretarea coroborată a dispozițiilor art.25 și 26 din Legea nr.14/1992 și ale art.4 lit.f) pct.23 din Legea nr.415/2002.
Curtea reține că, deși au trecut 6 ani de la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.6/2016, legiuitorul, prin legea de aprobare a acesteia, s-a limitat să aprobe „soluția de urgență” fără a reglementa o procedură conformă normelor constituționale și a stabilit C.N.I.C. ca singura entitate ce pune în executare atât actele de autorizare emise în temeiul art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României, cât și mandatele de supraveghere tehnică emise potrivit Codului de procedură penală.
Curtea a reținut anterior că, având în vedere caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, este obligatoriu ca acestea să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât pentru persoana supusă unei astfel de măsuri, cât și pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării unor drepturi fundamentale esențiale într-un stat de drept: viața intimă, familială și privată și secretul corespondenței.
Este îndeobște admis că drepturile prevăzute la art.26 și 28 din Constituție nu sunt absolute, însă limitarea lor trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor și noțiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura drepturilor fundamentale limitate. Așadar, standardul constituțional de protecție a vieții intime, familiale și private și a secretului corespondenței impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis și previzibil care sunt organele abilitate să efectueze operațiunile ce constituie ingerințe în sfera protejată a drepturilor (Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, precitată, paragraful 48).
Așa fiind, Curtea apreciază că în domeniul supravegherii tehnice, reglementat de Codul de procedură penală, simpla indicare a unei structuri/entități/instituții menită să pună în executare mandatele emise, fără consacrarea sa legală, încalcă principiul legalității, deoarece este fundamental ca înființarea, organizarea și funcționarea instituțiilor sau a altor structuri organizatorice să se realizeze
potrivit cadrului constituțional conferit de Legea fundamentală. Intenția legiuitorului de a reglementa o asemenea entitate necesită identificarea arhitecturii interne și configurarea fizionomiei sale juridice prin intermediul unui act normativ de nivelul legii, simpla nominalizare a acesteia, fie ea și expresă, nu complinește lipsa unei reglementări de nivelul legii care să cuprindă elementele de bază care definesc natura juridică a acesteia/acestuia, atribuțiile sale generale și specifice, modalitatea de organizare, dispoziții referitoare la personal, actele emise (dacă este cazul), modalitatea de control/verificare/auditare și efectele produse de aceasta etc.
În jurisprudența sa, Curtea a statuat că „o […] autoritate nu ființează numai prin simplul fapt al existenței sale, ci prin atribuțiile și actele pe care le emite, acestea din urmă fiind cele care produc consecințe juridice. Așadar, atunci când legiuitorul constituant s-a referit la înființarea unei autorități […] a avut în vedere atât dispoziția de înființare propriu-zisă, cât și pe cele ce sunt asociate în mod intrinsec acesteia, respectiv cele prin care se stabilesc atribuțiile, categoriile de acte […] emise și efectele acestora” (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr.52 din 1 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.206 din 7 martie 2018, paragraful 36). Or, analiza dispozițiilor ordonanței de urgență și a legii de aprobare a acesteia relevă omisiunea legiuitorului de a adopta o reglementare care să respecte exigențele constituționale, cu consecința persistenței în legislație a unei carențe legislative reflectate în absența, chiar și după 6 ani, a unei reglementări complete a autorității/instituției/organismului îndrituită/îndrituit să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică emise potrivit Codului de procedură penală.
În concluzie, Curtea constată că dispozițiile art.II pct.1 și ale art.IV pct.1 fraza a treia din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal încalcă prevederile art.1 alin.(4), art.1 alin.(5), art.26, art.28, art.124, art.126, art.131 și ale art.132 din Constituție.
În cadrul verificării efectuate în temeiul art.301 din Legea nr.304/2004, președintele Î.C.C.J. sau judecătorul anume desemnat de către acesta va exercita atribuții de control și verificare atât asupra organului de urmărire penală, cât și a personalului S.R.I.. Așa fiind, Curtea constată că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016, au fost acordate președintelui Î.C.C.J. sau judecătorului anume desemnat de către acesta competențe ce revin, potrivit Constituției, Parlamentului, fiind încălcat astfel principiul separației și echilibrului puterilor în stat consacrat de art.1 alin.(4) din Constituție.
DOCUMENT – Decizia nr.55 din 16 februarie 2022 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, precum și a dispozițiilor art.I pct.1 fraza a doua, ale art.II pct.1, ale art.IV pct.1 fraza a treia și ale art.IV pct.2 fraza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal:
