Hotărârea de azi a Tribunalului Bihor e cu drept de contestație în 48 de ore de la comunicare.Tünde Venkli și Annamária Ruba, cele două femei din Valea lui Mihai acuzate că l-au ucis pe soțul celei dintâi, și Ioan Nagy, Bărbatul pe care l-ar fi angajat să îl omoare, rămân în arest preventiv, a hotărât azi Tribunalul Bihor. Femeile se află acum în Penitenciarul Arad, iar bărbatul în Penitenciarul Oradea.
12.01.2024 |
Ora estimata: 09:00 Complet: PI 6 Tip solutie: Încheiere Solutia pe scurt: I. În baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 2 şi alin. 4 Cod procedură penală, constată temeinică şi legală şi menţine măsura arestării preventive dispusă de judecătorul de drepturi ?i libertă?i de la Tribunalul Bihor prin Încheierea nr. 18/DL/14.04.2022 pronun?ată în dos. 1242/111/2022 cu privire la inculpata R A, în prezent aflată în prezent în Penitenciarul Arad. Potrivit art. 362 alin. 2, raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, verificarea subzistenţei temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării preventive privind pe inculpata R A urmează a se realiza în tot cursul judecă?ii, însă nu mai târziu de 60 de zile, termen calculat de la data pronunţării prezentei încheieri. II. În baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 2 şi alin. 4 Cod procedură penală, constată temeinică şi legală şi menţine măsura arestării preventive dispusă de judecătorul de drepturi ?i libertă?i de la Tribunalul Bihor prin Încheierea nr. 18/DL/14.04.2022 pronun?ată în dos. 1242/111/2022 cu privire la inculpata V T-K, aflată în prezent în Penitenciarul Arad. Potrivit art. 362 alin. 2, raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, verificarea subzistenţei temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării preventive privind pe inculpata V T-K urmează a se realiza în tot cursul judecă?ii, însă nu mai târziu de 60 de zile, termen calculat de la data pronunţării prezentei încheieri. III. În baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 2 şi alin. 4 Cod procedură penală, constată temeinică şi legală şi menţine măsura arestării preventive dispusă de judecătorul de drepturi ?i libertă?i de la Tribunalul Bihor prin Încheierea nr. 18/DL/14.04.2022 pronun?ată în dos. 1242/111/2022 cu privire la inculpatul N I, în prezent aflat în Penitenciarul Oradea. Potrivit art. 362 alin. 2, raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, verificarea subzistenţei temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării preventive privind pe inculpatul N I, urmează a se realiza în tot cursul judecă?ii, însă nu mai târziu de 60 de zile, termen calculat de la data pronunţării prezentei încheieri. În temeiul art. 273 alin. (4) Cod procedură penală, dispune achitarea contravalorii tarifului pentru interpretariat la cască, interpretului autorizat de limba maghiară Allaga Andrea, pentru durata a o oră, în regim normal din fondul Ministerului Justiţiei, prin Departamentul economico-financiar administrativ al instanţei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi data de 12.01.2024. Document: Încheiere finală măsuri preventive (faza de judecată) 12.01.2024 |
Procurorii au comunicat că inculpatele, între care ar fi existat de aproape patru ani, o relație intimă, ar fi pus la cale crima după ce Tünde Venkli ar fi fost agasată de insistențele soțului său de a întreține relații sexuale cu ea. Cele două i-ar fi oferit și plătit în rate 40.000 de lei lui Ioan Nagy, un recuperator din zonă, pentru a-l executa pe István Venkli.
Anchetatorii susțin că omorul a fost comis pe decembrie 2021, în jurul orei 22:00, după ce Annamária Ruba și-ar fi ademenit verișorul primar pe un drum lăturalnic de lângă localitatea Barantău. Acolo, Ioan Nagy ar fi lovit victima cu toporul în cap, după care, alături de Ruba, l-ar fi înjunghiat de mai multe ori.