Conform Biroului de presa al Episcopiei Greco-Catolice, duminică, 29 decembrie 2024, Parohia Greco-Catolică Beiuș a organizat tradiționala întâlnire a tinerilor studenți din comunitatea locală. Grupul de tineri s-a reîntâlnit cu parohul și cu profesoara de religie în Biserica parohială.
Momentul a debutat cu o „rugăciune a luminii”, inspirată din experiența trăită în Tabăra Ecumenică de la Loreto. Au colindat împreună „O, ce veste minunată” și au ascultat pericopa evanghelică a regăsirii lui Isus în Templu, text asupra căruia a reflectat pe scurt părintele. În cuvântul său a subliniat importanța familiei, a trăirii unității și a purtării unui dialog de suflet, căci familia trebuie să fie acel „acasă”. Dar, a mai subliniat și că „familia” lor, în forma sa extinsă, este și comunitatea parohială. Oratoriul și Biserica rămân, de asemenea, pentru ei un „acasă”.
Fiecare participant a luat câte un bilețel cu un scurt text biblic, apoi după o scurtă reflecția personală, au așezat mici candele în fața Ieslei din Viflaim. În final, au rostit împreună rugăciunea Jubileului 2025. După acest prim moment de rugăciune, întâlnirea a continuat cu o cină comunitară, ocazie de a dialoga și de a împărtăși din experiențele lor.
A fost un moment de „acasă”, căci s-au regăsit tineri alături de tânărul Isus, pășind în continuare pe drumul vieții cu speranța de a crește alături de El „în vârstă, înțelepciune și har”.