Aurel Căuș are licență în Matematică, licență în Științe Economice, e doctor în matematică, master în Economie cantitativă și Finanțe, master în Management educațional și Formarea profesorilor, master în Economie și Finanțe, e absolvent al Facultății de Drept, conferențiar universitar, fost prodecan al Facultății de Științe din Oradea, cancelar general al Senatului Universității din Oradea, președinte al Senatului universitar, iar in perioada 2020-2024 a fost deputat PNL Bihor. Una din primele lecții de viață a fost cea în urma căreia a învățat că respectul se câștigă; nu se impune și nu se cerșește.De la mama a învățat respectul pentru profesori, iar de la tatal sau lecția demnității.De cinste și bunătate „s-a molipsit”de la bunici. Verticalitatea și lupta pentru propria ideea le-a învățat de la profesorul de matematica din liceu, Valer Ardelean. Profesorul de fizica Balog Pal i-a demonstrat ca că sunt situații în care gândul e mai important decât fapta. Vasile -Aurel Căuș a fost membru ;i președinte pe România al organizaţiei elitiste Mensa, cea mai cunoscută asociaţie care grupează oameni cu un IQ foarte ridicat. Nivelul de inteligenţă se certifică printr-un test cu întrebări anume create şi pe care, statistic, pot să le rezolve doar două procente din populaţia lumii. O organizaţie care adună minţile cu adevărat strălucite, înființată la Oxford în 1946. În timp ce un IQ mediu e cuprins între 90 şi 109, în Mensa ajung doar cei care dovedesc că au cel puţin 132, adică un nivel de inteligenţă foarte ridicat. Scopurile Mensa sunt: identificarea şi cultivarea inteligenţei în beneficiul umanităţii, încurajarea cercetării în domeniul inteligenţei umane şi asigurarea unui mediu intelectual şi social stimulativ pentru membrii organizaţiei.Vasile -Aurel Căuș a pariat întotdeauna pe educație fiind convins ca :”Un popor educat își poartă crucea cu ușurință și demnitate. Fără educație, orice neam se îndreaptă spre umbră, unde va rămâne până va fi dispărut din istorie. Doar educația poate ține aprinsă lumina cunoașterii”. Recent, domnia sa și-a spus pe site-ul căuș.ro. a spus povestea devenirii sale. Iata ce povestește unul dintre cei mai inteligenți bihoreni:
„Dacă vorbim despre personalitate ca fiind suma caracteristicilor care definesc individul, educația are un rol esențial, pentru că poate genera o modificare radicală în ceea ce privește modul de gândire. Până la urmă, asta e important – de acolo derivă toate.
Cred – și sper – că lucrul cel mai important din educația mea, care a contribuit la formarea mea ca om, a fost ideea transmisă de câțiva dintre dascălii pe care i-am avut, potrivit căreia fondul este esențial, nu forma. Am fost îndrumat să-mi îndrept atenția acolo, arătându-mi-se că mai important decât adevărul este miezul adevărului.
Profesorii m-au făcut să înțeleg că, și atunci când sunt convins că am dreptate, să accept că și celălalt poate avea dreptate și că e posibil să privim amândoi același adevăr din unghiuri diferite.Este, de fapt, un principiu care se regăsește în mecanica cuantică. Adevărul capătă forme diferite în funcție de unghiul din care privești.
Parcursul meu educațional
Procesul meu educațional a cuprins, pe lângă anii de școală primară, gimnazială și liceu, studiile pentru obținerea diplomei de licență în Matematică, în 1989, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a celei de licență în Științe Economice – la Universitatea din Oradea, în 2001, ori a celei de doctor în matematică, anul următor, la aceeași universitate clujeană.
Între 2004 și 2009 am urmat, la Oradea, masterul în Economie cantitativă și Finanțe, master în Management educațional și Formarea profesorilor, în timp ce la Universitatea din Orleans (Franța) am dobândit diploma de master în Economie și Finanțe.
În 2011 am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității ”Vasile Goldiș” din Arad. Din 2008 sunt conferențiar universitar și am ocupat, pe rând, funcțiile de prodecan al Facultății de Științe din Oradea (2005-2008), cancelar general al Senatului Universității din Oradea (2012 – 2016), iar din 2019 sunt președinte al Senatului universitar.
În 2020 am fost ales deputat pe listele PNL Bihor, iar din martie 2022 sunt vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților.
Bazele educației care m-a ajutat să devin cadru didactic
Procesul educațional prin care am trecut a însemnat atât educație, cât și transfer de informație. În privința transmiterii de cunoștințe, la aceasta au contribuit toți dascălii mei. În schimb, câteva persoane și-au pus amprenta asupra educației mele.
În primul rând a fost mama, care a încercat să se asigure că țin cont de orice sfat bun primit de-a lungul vieții. În cadrul familiei am învățat respectul pe care l-am purtat și pe care îl voi purta mereu profesorilor.
La rândul său, tatăl meu mi-a oferit adevărate lecții de demnitate. Impozant din punct de vedere fizic, tata nu mi-a transmis niciodată senzația de forță atunci când am fost nevoit să răspund pentru năzbâtiile mele. Însă discursurile pe care mi le-a ținut au fost puncte de referință și au generat de fiecare dată schimbări în comportamentul meu, consolidându-mi părțile bune.
În copilărie am avut parte de o experiență aparte la grădinița pe care, pentru scurt timp, am urmat-o într-un sat din județul Cluj. A fost momentul în care am constatat că eram privit altfel, pentru că eram ”copil de oraș”. La vremea respectivă, locuitorii din mediul rural aveau un plus de respect față de orășeni. Mă bucur că, la scurt timp, am înțeles că acea formă de respect era, în fapt, o manifestare de bunătate venită din sufletul celor care, născuți și crescuți la țară vedeau viața în forme mai simple. A fost, fără să știu la acea vremec una din primele lecții de viață în urma căreia am învățat că respectul se câștigă; nu se impune și nu se cerșește.
Multe dintre primele lecții de educație le-am primit în timpul vacanțelor petrecute la bunicii din partea tatălui, într-un sat din Bihor, vremuri de care îmi aduc aminte cu atâta drag.
Am avut norocul ca o bună parte a primilor șapte ani din viată să-i petrec în satele bunicilor.
„Scoală, copchile, că tre’ să me’i la grădiniță” sau „Hai acasă, pruncule, că-i târzâu” nu sunt citate din Creangă, ci amintiri din propria-mi copilărie, cuvinte rostite când de bunica din partea mamei, când de cea din partea tatălui meu. Un lucru însă, în afara vorbelor, s-a dezvoltat în subconștientul meu fără să fie nevoie să mi-l spună nicio bunică: cinstea, la oamenii simpli de la țară, nu este o virtute, este parte a modului de a fi, e naturală. La fel ca bunătatea lor. Poate că nu atât de bogată în jucării (deși am avut și eu mașinuță cu baterii), copilăria mea a fost bogată în oameni buni. Iar bunătatea, dacă ai noroc, se ia.
Experiențele acelor ani m-au ajutat să apreciez și mai mult oamenii de la țară.
Primii ani de școală mi-a adus în viață o doamnă pe care nu o voi uita niciodată, învățătoarea Maria Prada, care m-a cucerit prin felul său de a fi. A fost prima care a intuit înclinația mea spre matematică și le-a atras atenția părinților mei să contribuie la dezvoltarea acestui potențial. Mă înclin și azi în fața domniei sale. Datorită sfaturilor dumneaei am ajuns ca, la gimnaziu, să fiu elev al unei excelente profesoare de matematică, doamna Bejan. Păstrez și acum extemporalul notat cu +11 de către doamna profesoară, pe de o parte din cauza unui natural și, sper, de iertat orgoliu și pentru că a constituit un puternic impuls în orientarea mea în carieră.
Vasile-Aurel Căuș este membru fondator al Asociațiilor „Mens Mensis Mensa” (cu sediu în București) și „Țara Crișurilor” (cu sediul în Oradea), însă nu deține vreo acțiune/parte socială în acestea. Conform declarației de interese, Căuș este „membru susținător” al Asociației A.R.S. (București), dar nici aici nu are în posesie acțiuni/părți sociale.
Fondată în 2015, „Mens Mensis Mensa” este filiala națională a renumitei organizații Mensa, a cărui singur „criteriu relevant” de aderare îl reprezintă un rezultat în top 2% din populația generală la un test IQ. Mensa și organizațiile naționale aferente fiecărei țări au ca scop identificarea și cultivarea inteligenței umane pentru „beneficiul umanității”, încurajarea cercetării inteligenței, precum și oferirea unui mediu stimulant intelectual și social pentru membrii săi, potrivit descrierii organizației.
Profesorii-cheie în parcursul educațional. Influența colegului de cameră din studenție
Pe lângă oamenii și momentele care mi-au marcat începuturile procesului educațional, au fost și dascăli și colegi pe care îi consider adevărați piloni ai educației mele.
Unul dintre aceștia a fost profesorul de matematică Valer Ardelean, primul meu diriginte din perioada liceului. La fel ca și la început de gimnaziu (când m-am străduit, la sugestia doamnei învățătoare, să ajung în una din clasele doamnei Bejan), am optat pentru liceul de chimie industrială „Sinteza” (de data aceasta în urma sugestiei doamnei profesoare Bejan). Dumneaei mi-a recomandat să susțin examenul de admitere la „Sinteza” și nu la „Gojdu” (liceu mult mai titrat la acea vreme), pentru a avea șansa să lucrez cu cel ce mi-a fost profesor, diriginte și mentor, unul dintre cei mai buni „profi” de mate’ la acea vreme.
Dincolo de felul său unic de a fi – pe care cei care l-au cunoscut îl știu foarte bine -, profesorul Ardelean avea acea calitate, tot mai greu de găsit la dascălii de azi, și cu atât mai importantă, de a ști ce, cât și cum să ceară de la elevi. Acel CUM era felul lui de a fi. CE și CÂT au făcut diferența.
Era profesorul cu una din cele mai mari rate de absolvenți de liceu care au devenit studenți. (Nota bene: pe atunci, a intra la facultate nu era un lucru ușor de realizat.) Chiar dacă utiliza uneori metode neortodoxe sau celebrele sale expresii neprotocolare, nu am simțit niciodată lipsă de respect față de noi, elevii.
Am învățat multe de la domnul profesor Valer Ardelean. Printre ele, să respect actul didactic și profesorii, să înțeleg ce însemna statutul meu de elev și felul în care mă raportam la instituție, dascăli și procesul de învățare.
Însă cea mai importantă lecție primită de la profesorul meu de matematică din liceu a fost verticalitatea, lupta pentru propria idee, pentru propria convingere.
După clasa a X-a, competențele profesorului Ardelean au determinat ”răpirea” domniei sale la liceul ”Emanuil Gojdu”. Locul de diriginte al clasei din care făceam parte a fost preluat, până la finalul liceului, de profesorul Nicolae Muraru. Acesta și-a pus puternic amprenta asupra educației mele pentru că, inginer fiind, ne-a deschis, mie și colegilor mei, apetitul de a căuta aplicații pentru toate teoriile studiate. Domnia sa ne-a învățat să nu uităm că suntem ființe sociale, că e nevoie să socializăm ca să păstrăm cât mai mult în amintire imaginea colegilor de clasă.
Un alt dascăl care mi-a marcat traseul educațional a fost profesorul de fizică Balogh Pal. Avea o tușă de exotism în modul în care își preda lecțiile și a încercat, într-un fel neașteptat, să mă convingă să particip la olimpiada de fizică.
Domnia sa mi-a arătat că sunt situații în care gândul e mai important decât fapta.
Sunt mulți cei care au contribuit, în mai mare sau mai mică măsură, la formarea mea. Probabil, dacă aș scrie un roman, i-aș putea aminti pe toți. Cu unii dintre ei am avut bucuria de a fi coleg în cei doi ani de la începutul carierei mele profesionale, când am avut șansa de a fi profesor chiar în cadrul liceului absolvit.
Alături de profesorii mei, o tușa de culoare au adăugat educației mele și unii din colegii din anii de studenție. Îmi aduc aminte de unul din colegii de cameră, student la Drept. Eu fiind boboc la Matematică, iar el în anul al treilea de studii, m-a luat la întâlnirile cu colegii lui de an. În acest fel am avut ocazia să particip la multe și lungi dezbateri pe spețe juridice, ceea ce m-a ajutat să dezvolt o nouă formă de abordare logică a problemelor de orice fel, iar asta îmi e de folos și în activitatea curentă. De asemenea, cel ce mi-a fost coleg de cameră până la terminarea facultății, astăzi profesor la Facultatea de Fizică de la Universitatea Babeș-Bolyai, care, prin exemplul personal, mi-a insuflat și dezvoltat simțul responsabilității și al răspunderii.
Am avut, cred eu, și un gram de noroc atunci când a fost vorba de colegii pe care i-am avut în acest întreg proces de dezvoltare personală. Cei buni au fost cu adevărat buni, iar ceilalți au fost puțini.
Motivațiile alegerilor educaționale
Toate alegerile pe care le-am făcut pe drumul meu educațional și profesional au venit firesc, ca urmare a experiențelor și oamenilor care mi-au format educația și care mi-au influențat destinul.
Studiul matematicii în studenție a fost o alegere naturală, pentru că stilul de a lucra matematic îl avea deja format din liceu. Facultatea a adus, mai degrabă, un plus de cunoștințe, decât de abilități.
La Științe Economice am ajuns în căutarea aplicațiilor studiilor matematice. Simțeam nevoia să activez într-o zonă în care să simt și să pun în practică matematica. Astfel am ajuns să înțeleg mai bine și chestiunile economice.
Dreptul a reprezentat o pasiune dezvoltată din perioada studenției, ca urmare a dezbaterilor pe teme juridice la care am participat alături de colegul meu de cameră din primul an de studenție. Recunosc însă că și în perioada liceului am simțit o atracție spre științele juridice, deoarece logica pe care o presupune procesul de justiție are legături strânse și uneori neașteptate cu logica matematică. Am înțeles că, deși avem impresia că justiția este rezultatul unui proces subiectiv, în spatele acesteia stau algoritmi logici obiectivi.
Evident că studiile juridice îmi sunt de ajutor, ca deputat, în procesul legislativ. M-au ajutat să înțeleg inclusiv mecanismul de funcționare și organizare a Parlamentului și parcursul unui proiect legislativ de la inițiativă, la adoptare.
Traseul meu educațional mi-a insuflat respectul față de profesori, care la acea vreme nu era dat de nivelul de pregătire (oricum, ridicat în aproape toate cazurile), ci era generat cu precădere de calitatea umană. Am înțeles că, într-o societate civilizată, dascălul este o adevărată instituție. Pentru că într-o astfel de societate ajungi la catedră doar dacă meriți acest lucru cu adevărat. Iar dacă meriți acest lucru, atunci cu adevărat meriți RESPECT.
O societate care își respectă dascălii este o societate civilizată„.
Și eu i-am avut ca profesori pe cei amintiți în materialul bine scris și abordat de autor, dar mult inaintea domniei sale, respectiv între anii 1970-1974 și pot confirma cele menționate de domnul profesor Aurel Căuș. Am amintiri și plăcute dar și mai puțin memorabile din perioada Liceului nr. 2 atunci când elevul descoperă ce ar vrea să facă pe viitor. Și așa s-a și întâmplat. Reverență, în amintirea muncii de dascăl !
Dinicu Braghină