Minivacanța de Sfânta Maria este considerată zi liberă de la stat, motiv pentru care marile lanțuri de magazine din România vor avea programul modificat. Ce orar de funcționare vor avea magazinele Lidl, Kaufland sau Mega Image.
Conform legii, din anul 2009 ziua de 15 august a devenit sărbătoare legală și zi nelucrătoare în România, la fel ca în alte zece țări europene – Franţa, Belgia, Spania, Italia, Grecia, Luxemburg, Austria, Polonia, Portugalia și în unele landuri din Germania.Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pică în acest an într-o zi de marți, iar ziua de luni, 14 august 2023, s-a decis să fie, de asemenea, liberă de la stat. Este posibil să existe mici modificări în programul marilor lanțuri de supermarketuri cu ocazia celei mai importante sărbători creștine a verii, în funcție de zona în care se află amplasate. Însă, pentru moment, reprezentanții magazinelor Lidl, Kaufland și Mega Image nu au anunța modificări. Astfel, magazinele Lidl nu vor avea modificări în program, intervalul orar 07:00 -22:00 rămâne valabil și pentru ziua de marți, 15 august 2023.
De asemenea, magazinele Kaufland vor respecta programul normal pentru ziua de 15 august 2023. În aceeași situație se află și Carrefour. Programul celor de la Mega Image rămâne neschimbat, însă orarul de funcționare variază în funcție de zona în care sunt amplasate.
Reprezentanții lanțului de magazine nu au anunțat niciun fel de modificare în programul de lucru. Magazinele Carrefour își vor respecta programul obișnuit 08:00 – 23:00.
Chiar și în aceste condiții, românii trebuie să verifice programul magazinelor deoarece pot apărea mici schimbări în programul. Pentru informații cât mai precise despre orele de funcționare al lanțurilor de supermarketuri, clienții pot accesa site-ul oficial al fiecărui retail.