Andrei Ovidiu Petrache și Lucas Bora sunt elevii de excepție ai CN Teodor Neș Salonta. Sunt șefii de promoție ai acestei generații. Multipremiat internațional pentru poeziile sale, Andrei Petrache și-a ținut discursul de final de liceu sub forma unui impresionant poem alegoric. Andrei și-a intitulat poemul: Vestea bună-i veste rea!:
<Am să vă dau o veste bună și-am să vă dau o veste rea, /Cu ce să-ncep nu știu prea bine, e viața mea, e viața ta./ Încep cu vestea rea de-odată…Așa rezolv ce e mai greu/ Și nu te supăra colega, destinul tău e și al meu…/Și vestea rea este aceasta:Azi un liceu am terminat și terminată-i astăzi joaca de-a fi elevul răsfățat/ Am terminat adolescența și inocența-m terminat, am terminat cu zbenguiala , cu timpul liber am gătat/ S-au terminat iubiri de-o vară și prietenii de neiertat,/ S-a terminat parada modei și bârfele s-au diluat./ E gata lumea fericirii, cu glume, soții și-aventuri /, E gata tot ce-am vrut vreodată cu mintea noastră de hai-hui. /Spre seară, ne vom face dansul./ E legănatul nimănui, e ritualul despărțirii, i-o pălărie pusă-n cui./ Aceasta este vestea proastă: am terminat liceul azi./Și terminată-i fantezia, tandrețea, visul-nevisat. /Îți sărut mâna profesoară, /Mă-nclin în față-ți profesor, /Vă mulțumesc pentru efortul de-am da știință și-ajutor./ Rămâneți dar cu bine-n suflet, și vă rugăm și vă-ndemnăm: păstrați-ne cu cele bune, pe cele rele să iertăm. Acum și vestea bună iată își face loc în cel discurs,/ ..Se -aseamănă leit cu prima,/ E doar… diametral opus /Și vestea bună e aceasta: azi un liceu am terminat.. Și teminându-l totodată, speranțele le-am numărat: speranța că vom sta-mpreună peste vreo 10 anișori, /Elevi, profesori l-aolaltă cu-mbrățișări și multe flori. /Atunci, și vestea bună este, /Vom trage linie ca azi, /Vo mnumăra la cartea vieții ce reușite-am adunat. /Aceste nestemate sfinte vor fi oglinda tuturor./ Oglinda ascultării noastre și trudă de bun profesor.. /Am terminat azi temelia ce împreună am zidit,/ La casa sufletului nostru, părinți, bunici și frați iubiți./ Plecăm cu toți în lumea largă și nu-i ușor pe cum o știți,/Dar casa noastră părintească are adresa și aici../.Aici, în amintirea voastră găsi-vom sfatul cel mai bun/. Povața simplă, înțeleaptă, exemplul fără de cusur. Vă mulțumim cu gânduri bune și vă iubim dragi profesori,/ Pentru răbdare, ocrotire, pentru iertare deseori. Iar pentru școala noastră dragă, nu-i rămas bun, e doar un glas :/La revedere a mea casă, te port în mine ceas de ceas!>.
În cei patru ani de liceu, Andrei a obținut 40 de premii la olimpiade și concursuri școlare.
Zi de sărbătoare la Colegiul Național Teodor Neș! Clinchetul cristalin al clopoțelului a anunțat sfârșitul studiilor liceale și începutul unui nou drum din destinul absolvenților claselor a XII-a. Au fost clipe emoționante, bogate în visele tinereții despre frumosul ce a trecut și necunoscutul ce urmează în viață…Au absolvit liceul în generația 2020-2024:
Clasa a XII-a A – diriginte prof. Bot Alin
Clasa a XII-a B – diriginte prof. Illyés Lajos
Clasa a XII-a C – diriginte prof. Nagy Judit
Clasa a XII-a D – diriginte prof. Lucaci Teodora
<Îi cunosc din vremea de când ochii lor frumoși întrebau, nevinovați, ceea ce încă nu puteau rosti bine…făceau primii pași, cu curaj, îndrumați de părinți grijulii, dornici de a le făuri o cale sigură spre viitor…
Vremea a trecut, cei doi copilași au escaladat treptele destinului ajungând absolvenți de liceu. Ambii – premianți mereu, ambii – dornici de afirmare și perfecțiune! Doi băieți superbi!
Azi am avut onoarea deosebită de a-i vedea pe cea mai înaltă treaptă a podiumului premiilor de final de liceu!
Andrei și Lucas, șefi de promoție ai Colegiului Național Teodor Neș Salonta – promoția 2024! Lucas și Andrei, câștigătorii premiului MAX – ediția 2024!Acesta este discursul fiului meu Andrei Ovidiu la festivitatea absolvirii liceului. Andrei a terminat șef de promoție cu 10 media generală pentru cei patru ani de liceu și a primit “Premiul Max 2024”>, a mărturisit Cristian Butcă despre cei doi tineri excepționali. Asociția MAX-Valentin Ruge e cea care acordă premiile.
Înființată în anul 2007, în memoria lui Valentin Ruge “Max” (1974-2006), asociația are ca scop principal susținerea tinerilor elevi din anul terminal la Liceului Teoretic Teodor Neș din Salonta, prin acordarea de premii de excelență academică și burse de studiu.
Absolvent al liceului în anul 1992, Max a plecat in mod tragic dintre noi în urma unui accident rutier in anul 2006, la vârsta de 32 de ani.
În amintirea lui Max și ai anilor de liceu, un grup de foști colegi și prieteni au înființat asociația din dorința de a-i păstra vie memoria.
Pentru noi cei care l-am cunoscut, Max va rămâne întotdeauna omul care te întâmpina cu un zâmbet larg, nu ezita niciodata sa-ti dea o mana de ajutor la nevoie și care era tot timpul gata să te însoțească la drum…
Premiul MAX reprezintă credința noastră în potentialul tinerelor generații de elevi și are ca obiectiv cultivarea unor valori precum prietenia, onestitatea, colegialitatea, perseverența, spiritul întreprinzător, generozitatea, toleranta și implicarea în viața comunității.
Max întruchipa toate aceste calități…